Poliţiştii efectuează cercetări pentru omor, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, după ce un bărbatul de 59 de ani, dat dispărut, a fost găsit decedat într-o fosă septică.
"Astăzi, 6 noiembrie a.c., au fost continuate verificările privind dispariţia bărbatului de 59 de ani, din localitatea Bălănoaia, judeţul Giurgiu, care nu ar mai fi revenit la locuinţă, de la data de 10 octombrie a.c. În urma cercetărilor efectuate în zona localităţii Bălănoaia, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr.5 Giurgiu, cu sprijinul a două echipaje din cadrul ISU Giurgiu, au descoperit persoana dispărută, într-o fosă septică dezafectată, aceasta fiind decedată", se arată într-un comunicat de presă, emis joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Giurgiu.
Conform aceleiaşi surse, se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunii de omor, urmărirea penală fiind în competenţa exclusivă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.






























Comentează