Bărbat fără permis la volanul unei maşini furate, imobilizat în trafic după o urmărire de 10 kilometri, în Galați

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 08-03-2020

Actualizat: 08-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un bărbat din judeţul Vaslui, fără permis şi aflat la volanul unei maşini furate, a fost imobilizat de poliţiştii gălăţeni pe DE 581, după o urmărire de zece kilometri, se arată într-o informare transmisă, duminică, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi, anunță AGERPRES.

Potrivit sursei citate, duminică, în jurul orei 16,30, poliţiştii vasluieni au dat în consemn un autoturism care ar fi fost sustras de pe raza municipiului Bârlad. După aproximativ 30 de minute, un echipaj al Serviciului Rutier Galaţi, care se afla in patrulare pe DE 581, între localităţile Berheci şi Priponeşti, a observat autoturismul dat în consemn şi a efectuat semnale de oprire acustice şi luminoase.

Decizie de maximă siguranță - Primul meci din Liga 1 care se va disputa fără spectatori pe Arena Națională! Fanii își vor primi banii înapoi

Întrucât bărbatul aflat la volan nu a oprit, poliţiştii au plecat în urmărirea acestuia, solicitând totodată întăriri de la Postul de Poliţie Munteni. După ce au urmărit autoturismul aproximativ 10 kilometri, poliţiştii l-au blocat în trafic şi l-au imobilizat pe cel aflat la volan.

În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul de 42 ani, din judeţul Vaslui, care ar fi sustras autoturismul, avea permisul de conducere retras din cauze medicale, neavând dreptul de a conduce.

Bărbatul, care este cercetat pentru furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, a fost predat poliţiştilor vasluieni.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri