Bărbat rănit în urma coliziunii dintre două autoturisme, în Neamț
Un bărbat în vârstă de 66 ani a fost rănit, marţi, în urma coliziunii dintre două autoturisme, în municipiul Roman, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, informează Agerpres.
La locul accidentului au intervenit pompierii Detaşamentului Roman şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
"În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane. Conducătorul unui autoturism, un bărbat în vârstă de aproximativ 66 ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost preluat de echipajul SAJ şi transportat la Centrul de Primiri Urgenţe Roman", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor şi pentru curăţarea carosabilului.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
Comentează