Bărbat reţinut pentru violenţă în familie şi încălcarea ordinului de protecţie

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 08-01-2023

Actualizat: 08-01-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

"Poliţiştii vasluieni au stabilit că, pe data de 7 ianuarie, bărbatul s-ar fi deplasat la domiciliul concubinei, unde ar fi agresat-o, lovind-o cu pumnul în zona feţei. Totodată, poliţiştii au constatat că, la data de 12 iulie 2022, Judecătoria Vaslui a emis un ordin de protecţie împotriva bărbatului, pe o perioadă de şase luni, prin care acesta era obligat să păstreze o distanţă de 50 de metri faţă de concubină şi faţă de domiciliul acesteia. În urma probatoriului administrat, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vaslui l-au reţinut pe bărbat pe o perioadă de 24 ore. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunerea luării unei măsuri preventive", au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.

Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a bărbatului.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri