Un bărbat aflat în carantină într-un hotel a fost sancţionat contravenţional, după ce a ieşit la fereastra camerei în care este cazat şi a adresat injurii atât personalului de serviciu, cât şi jandarmilor care asigurau măsurile de ordine publică la centrul de carantină, se arată într-o informare de presă transmisă, marţi, de Centrul Judeţean de Comunicare coordonat de Instituţia Prefectului Botoşani, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 400 de lei pe motiv că, prin strigătele sale, a tulburat liniştea celorlalte persoane carantinate.
Citește și: Dezvăluire. Klaus Iohannis a dat undă verde la achiziții cu negociere ‘la secret’
Un alt bărbat a fost sancţionat contravenţional cu 500 de lei de jandarmul aflat în serviciu la un centru de carantină pentru injuriile pe care le-a adresat personalului de serviciu exact în momentul în care i s-a permis să plece, după expirarea perioadei de 14 zile. Bărbatul fusese introdus în carantină în urmă cu două săptămâni, deoarece nu a respectat măsura de izolare la domiciliu când s-a întors din străinătate, fiind depistat într-un loc public.
În ultimele 24 de ore, jandarmii au acţionat în zona Centrului Vechi al municipiului Botoşani, acolo unde au sancţionat şapte persoane cu amenzi în valoare totală de 12.200 de lei. Patru persoane au fost amendate pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie, iar trei persoane pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice, tulburarea liniştii publice prin muzică la intensitate mare şi încercarea de împiedicare a legitimării unei persoane.
Comentează