Bărbaţi reţinuţi furt de lemne din pădure

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 08-01-2023

Actualizat: 08-01-2023

Article thumbnail

Sursă foto: botosani24.ro

Poliţiştii au stabilit faptul că, în perioada 29-31 decembrie 2022, pe timpul nopţii, persoanele bănuite de comiterea infracţiunilor s-ar fi deplasat pe fondul forestier naţional şi, dintr-o parcelă a Ocolului Silvic Băceşti, ar fi tăiat, sustras, transportat şi depozitat material lemnos, în vederea valorificării.

"În urma efectuării a cinci percheziţii domiciliare dispuse în cauză, cu sprijinul angajaţilor Ocolului Silvic Băceşti şi al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Vaslui, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Negreşti au depistat şi ridicat, în vederea cercetării, o cantitate de 6,30 metri cub de material lemnos, esenţă frasin. Prejudiciul cauzat în urma comiterii infracţiunii este estimat la 3.500 de lei şi a fost recuperat în proporţie de 90%. Ca urmare a administrării probatoriului, faţă de bărbaţii cercetaţi a fost luată măsura reţinerii, pe o perioadă de 24 de ore. Aceştia urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunerea dispunerii unor măsuri preventive", precizează un comunicat de presă remis de IPJ Vaslui.

Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a bărbaţilor.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri