Bărbatul care, pretinzând că este de la Primărie, a contactat mai mulţi vârstnici intră SUB LUPA Poliţiei

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 24-03-2020

Actualizat: 24-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Poliţiştii braşoveni efectuează verificări, autosesizându-se în cazul bărbatului despre care au apărut, în mediul online, informaţii că ar pretinde că ar fi reprezentantul unei autorităţi locale şi contactează vârstnici, sub pretextul că îi ajută cu mâncare şi medicamente, a transmis, marţi, IPJ Braşov, citat de Agerpres.

La rândul lor, reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă din cadrul Primăriei Braşov au precizat că această instituţie nu efectuează vizite la domiciliu, decât în urma solicitării prealabile a potenţialilor beneficiari sau a aparţinătorilor acestora "pentru evaluare, încheierea contractelor de furnizare servicii sociale sau, ulterior, pentru monitorizare".

Citește și: Aprovizionarea cu bunuri de strictă necesitate și medicamente, ÎN PERICOL din cauza restricțiilor de circulație impuse la nivel mondiala

"Astfel, persoanele vârstnice vulnerabile sunt în evidenţa noastră, au deja o relaţie stabilită şi cunosc asistenţii sociali care îi monitorizează", au precizat reprezentanţii DAS, subliniind că nu există niciun angajat "Teodorescu", nume cu care s-ar fi prezentat persoana care a contactat mai mulţi vârstnici din Braşov.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri