Bărbatul care voia să o asasineze pe Theresa May va fi judecat în vară

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 20-12-2017

Actualizat: 20-12-2017

Un bărbat acuzat că plănuia să o asasineze pe Theresa May, premierul Marii Britanii, urmează să fie judecată în vară, relatează The Associated Press. Naa’imur Zakariyah Rahman este suspectat că plănuia un atentat cu bombă şi un atac cu cuţitul împotriva premierului la reşedinţa sa pe Downing Street.

Bărbatul, în vârstă de 20 de ani, este acuzat că pregătea acte de terorism. El a fost arestat luna trecută împreună cu alt bărbat, acuzat la rândul lui de infracţiuni de natură teroristă. Rahman este acuzat că a efectuat misiuni de recunoaştere a ţintei, a înregistrat un jurământ de credinţă faţă de o grupare teroristă şi a achiziţionat un rucsac în care să pună un dispozitiv exploziv improvizat.

El este originar din Bangladesh şi locuia în nordul Londrei înainte să fie arestat. Un judecător a stabilit miercuri ca procesul să înceapă pe 4 iunie. Procesul ar urma să dureze până la cinci săptămâni, conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri