Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bărbatul din Iași care a înjunghiat un poliţist a fost arestat preventiv

houstonchronicle.com
extradare catuse

Magistraţii Tribunalului Iaşi au dispus luni seara arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului care a înjunghiat un poliţist din trupele speciale aflat în timpul liber. Judecătorii au admis propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi privind arestarea preventivă a unui bărbat de 42 de ani, care duminică dimineaţa a înjunghiat un poliţist aflat în timpul liber, conform Agerpres.

Decizia magistraţilor nu este definitivă. Ea poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi Carmina Pascal a declarat luni în cadrul unei conferinţe de presă că pe 28 ianuarie, la ora 22,30, a fost reţinut un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Iaşi, suspectat de tentativă la omor asupra unui angajat al Inspectoratului General al Poliţiei Române şi care la momentul comiterii infracţiunii se afla în afara programului.

"Din datele de anchetă strânse de procurorii criminalişti, a rezultat că în cursul nopţii de 27 spre 28 ianuarie a existat un conflict, în primă fază în interiorul localului, conflict în cadrul căruia persoana vătămată a fost lovită de un alt bărbat, cu identitate pe care nu am reuşit să o stabilim până la acest moment, aparent dintr-un motiv neîntemeiat. Persoana vătămată a părăsit localul cu intenţia de a se deplasa la o unitate spitalicească pentru a primi asistenţă medicală, iar în afara clubului a fost abordată de inculpat, însoţitor al agresorului din interiorul localului, între cei doi având loc un incident violent", a declarat prim-procurorul Carmina Pascal.

Conform declaraţiilor acesteia, poliţistul agresat şi prietena sa s-au deplasat spre Spitalul Sf. Spiridon, la câteva minute distanţă fiind urmaţi de unul dintre agresorii din club. Cei trei s-au reîntâlnit în faţa intrării Spitalului Sf. Spiridon, moment în care agresorul a încercat să o bată şi pe prietena poliţistului. După aceea, cu ajutorul unui cuţit, l-a lovit pe poliţist în cap şi în umărul stâng.

"Victima a suferit leziuni pentru vindecarea cărora, deocamdată, sunt necesare 25-30 zile de îngrijiri medicale. Încadrarea juridică a fost făcută în tentativă de omor. Persoana vătămată a fost supusă unei intervenţii chirurgicale în cursul zilei de ieri, pentru traumatismele faciale care au fost cauzate de inculpat şi urmează să continuăm urmărirea penală pentru a identifica şi celălalt agresor cu privire la care procurorul a dispus extinderea urmăririi penale pentru infracţiunea de lovire", a precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, un poliţist din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale a fost agresat în timp ce se afla, în timpul liber, cu prietena sa într-un club din Iaşi. Bărbatul reţinut are 42 de ani, din Iaşi şi este de profesie jurist şi totodată administrator al mai multor firme.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.