Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Barna dezvăluie eșecul alegerilor anticipate: 'O criză pe care o puteam evita dacă PNL ar fi luat mai puţine decizii pe bază de orgoliu şi calcule cinice'

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Dan Barna

Preşedintele Klaus Iohannis pare să fie mulţumit cu un lung interimat al actualului Cabinet, apreciază preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna.

"După alegerile în două tururi, şi proiectul anticipatelor eşuează. Spun asta după ce l-am ascultat mai devreme pe şeful statului, care pare să se mulţumească cu un lung interimat al actualului Cabinet. Preşedintele are soluţii la dispoziţie, dar preferă un cabinet monocolor PNL cu atribuţii limitate. Acelaşi cabinet care în urma tangoului cu PSD a reuşit doar să ne ducă într-o criză politică. O criză pe care o puteam evita dacă PNL ar fi luat mai puţine decizii pe bază de orgoliu şi calcule cinice. Să crezi că PSD poate să fie un partener onest şi să-i faci jocul e cel puţin naivitate. Eşecul strategiei de până acum e evident şi cred că el nu trebuie perpetuat", a scris liderul Uniunii pe Facebook.

Citește și: Un greu din ALDE, Toma Petcu, a trecut la grupul parlamentar PNL: 'Fără să accept vreodată arbitrariul sau măsurile de forţă'

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că şansele pentru organizarea alegerilor anticipate au scăzut sub 50%. Precizarea a fost făcută în contextul deciziei de luni a CCR, care a stabilit că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL, Ludovic Orban, în funcţia de premier.

Şeful statului a mai precizat că va pregăti câteva demersuri concrete pe care le va anunţa după publicarea motivării deciziei CCR. Totodată, a susţinut că desemnarea unui prim-ministru din partea unei alianţe coagulate ad-hoc în jurul PSD ar intra în "coliziune directă cu opţiunea românilor exprimată fără echivoc la alegerile europarlamentare, la referendum şi la prezidenţialele de anul trecut".

"Nu voi desemna un premier PSD. (...) Nu există niciun partid şi nicio coaliţie care are o majoritate în Parlament, aşadar nu voi desemna un premier decât atunci când voi considera că aceasta este soluţia justă pentru această criză în care ne aflăm acum", a spus Iohannis, care a arătat şi că nu doreşte un guvern de uniune naţională.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.