Barnier consideră extrem de gravă situaţia din Liban şi se declară îngrijorat de securitatea francezilor din această ţară- Mélenchon, consternat

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 28-09-2024

Actualizat: 28-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook


Noul premier francez Michel Barnier cataloghează sâmbătă ”extrem de gravă” situaţia din Liban şi anunţă că este ”îngrijorat de securitatea” francezilor aflaţi în această ţară, relatează AFP, potrivit news.ro

Situaţia în Liban, în care Israelul desfăşoară atacuri, ”rămâne extrem de gravă şi nu voi face alte comentarii pentru că nu este locul azi”, a declarat şeful Guvernului francez într-o conferinţă de presă, în marja unei vizite la Congresul Pompierilor, la Mâcon, în Saône-et-Loire.

”Urmărim aceste situaţii tragice şi suntem îngrijoraţi de securitatea compatrioţilor noştri aflaţi la faţa locului”, a adăugat el.

El a declarat anterior că întârzierea sa la Congres s-a datorat unor ”apeluri telefonice” în acest dosar.

Liderul La France insoumise (LFI, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, s-a declarat pe X ”consternat de amploarea masacrului în curs în Liban”.

Premierul israelian Benjamin "Netanyahu încalcă suveranitatea statelor în toată regiunea în complicitate cu Europa şi Statele Unite. Genocidul din (Fâşia) Gaza se propagă fără limite”, a denunţat el.

Armata israeliană a lansat luni o campanie de bombardamente violente şi sângeroase împotriva Hezbollah în Liban, după un schimb de tiruri transfronataliere cu fomaţiunea libaneză.

Israelul a anunţat sâmbătă că l-a ucis pe liderul mişcării, Hassan Nasrallah, iar o sursă apropiată mişcării şiite libaneze a anunţat că s-a pierdut contactul cu liderul acesteia, după care Hezbollah i-a anunţat moartea.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri