Barnsley a fost exclusă din Cupa Angliei pentru că a folosit un jucător neeligibil

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 22-11-2023

Actualizat: 22-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: etimg.com


Echipa Barnsley a fost exclusă din Cupa Angliei în acest sezon pentru că a aliniat un jucător neeligibil în meciul câştigat în primul tur cu Horsham, a anunţat miercuri Federaţia engleză de Fotbal (FA), potrivit Reuters, potrivit news.ro.

Barnsley, echipă din League One, a învins cu 3-0 pe Horsham în această lună, în Cupa Angliei.

"FA a susţinut că jucătorul a fost ineligibil pentru acest meci, deoarece nu a fost înregistrat corect ....", a precizat FA într-un comunicat. "Membrii subcomisiei au dispus ca Barnsley să fie exclusă din competiţie, iar Horsham să avanseze în turul doi".

Barnsley a admis acuzaţia şi a recunoscut că a existat o încălcare.

"Dorim să le prezentăm scuze fanilor, jucătorilor şi stafului nostru pentru această regretabilă eroare", a precizat Barnsley într-un comunicat. "Această greşeală - deşi neintenţionată - se situează mult sub standardele înalte pe care le stabilim la acest club şi pur şi simplu nu este ceea ce meritaţi."

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri