Baschetbalistul Jalen Williams, operat din nou la încheietura mâinii: Revenirea sa pe teren este amânată

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 01-11-2025 16:38

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Baschetbalistul american Jalen Williams, unul din artizanii majori ai primului titlu de campioană a NBA cucerit de Oklahoma City Thunder, în luna iunie, va fi nevoit să-şi amâne revenirea pe parchet după ce a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale la încheietura mânii drepte, după cea din iulie, pentru a-i scoate un şurub care îi cauza probleme, a anunţat clubul nord-american, citat de cotidianul L'Equipe.

La începutul lunii iulie, Jalen Williams încheia sezonul accidentat la încheietura mâinii drepte, iar durerea a fost atât de mare încât jucătorul All-Star al Oklahomei a primit "28 sau 29 de infiltraţii" în timpul fazei play-off, până când Thunder a cucerit primul său titlu NBA pe 22 iunie.

Operat rapid pentru o ruptură de ligament care trena din luna aprilie, Williams părea că se apropie de revenirea pe teren, dar Thunder a anunţat vineri că jucătorul tocmai a fost supus unei intervenţii chirurgicale "pentru scoaterea unui şurub care îi provoca iritaţii".

"Cazul său va fi reexaminat peste 10 sau 14 zile", ceea ce semnifică faptul că jucătorul va lipsi încă cel puţin cinci meciuri.

Jalen Williams a înscris 40 pct în meciul cinci al finalei cu Indiana Pacers şi având medii de 21,6 pct, 5,3 recuperări, 5,1 pase decisive în cursul sezonului regular.

El a semnat în iulie, la doar 24 de ani, o prelungire a contractului său, pentru 245 milioane dolari pe cinci ani.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri