DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Băsescu o dă în judecată pe Alina Petre: ce daune cere fostul președinte. Stai la coadă, Tataie!

alina petre

Fostul președinte Traian Băsescu iese la atac și o dă în judecată pe fosta noră a lui Virgil Măgureanu, Alina Petre. Anunțul a fost făcut chiar de celebra blondă, care a aruncat în aer scena politică prin denunțurile la DNA, însă aceasta îi spune fostului președinte să stea la rând cu procesul, că are altele cu ”Famiglia Măgureanu”.

Citește și: SONDAJ: DNA și ÎCCJ sunt în cădere liberă/ EUROBAROMETRU

Citește și: A început pelerinajul de toamnă: lotul greilor politici care aud zornăitul de cătușe

”Când să mă hotărăsc și eu, ca orice fată blondă, să-mi pun poze din vacanțe sau să scot ceva din puțul gândirii, mă trezesc cu acțiunea în Instanță înaintată de Domnul Traian Băsescu. 
Păi ce făcuși, Bre?!:))) Te răzgândiși? Așa e cu oamenii mai în vârstă, sunt extrem de indeciși. Așa era și un bunic de-al meu, până cumpăra un pui, se răzgândea de 10 ori. 
Acum fără glumă, că asta e tot ceea ce mi-a rămas, Domnul Traian Băsescu dorește de la moi nu mai puțin de 100.000 ron. Stai la coadă, Tataie! Mai sunt și prietenii din la Famiglia înainte. Ce, vrei să te bagi în față, ca Tăriceanu??? Nu-i frumos! Și vezi că pe vremea când ziceai că eram eu nefericită, am mai văzut și eu scenarii din astea”, scrie Alina Petre.

 

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.