Băsescu, reacție după majorările uriașe anunțate de Guvern. Ce pensie va încasa fostul șef al statului

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 27-10-2017

Actualizat: 27-10-2017

Article thumbnail

Sursă foto: romaniatv.net

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a declarat, vineri, la Timişoara, că are o pensie de 3.300 lei, iar dacă vor exista majorări în anul 2018, va mai primi 300 de lei în plus, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, se află, vineri, în judeţul Timiş, pentru a-l susţine pe candidatul la funcţia de primar al comunei Checea, Aranca Valea.

Regizor român celebru, protest EXTREM faţă de vizita Patriarhului Chiril: 'Un dar de sânge și de bani...' - VIDEO

Întrebat de către jurnalişti, în cadrul unei conferinţe de presă, ce pensie are în prezent şi cu cât va creşte dacă va fi majorată, Traian Băsescu a răspuns că are o pensie de 3.300 lei.

“Nu am calculat ce pensie voi avea, dar pot să vă spun că pensia mea a evoluat pozitiv. Am ieşit cu 2.983 lei pe data de 4 noiembrie 2014, mi s-a mărit şi am ajuns la 3.300 acum. Dacă va fi o mărire, vor mai fi probabil 300 de lei în plus. Eu mai beneficiez de prevederea legală că un fost preşedinte primeşte o indemnizaţie care reprezintă 75% din salariul preşedintelui în exerciţiu. Dar nu poţi să ştii niciodată cum se supără Parlamentul şi mi-o taie. Aşa că baza este pensia”, a afirmat, zâmbind, Traian Băsescu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri