DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Băsescu şochează: Kovesi s-ar putea să-l cheme la DNA pe ambasadorul SUA

F. P.
hans klemm

Traian Băsescu se alătură corului de critici ai ambasadorului SUA în România, Hans Klemm, după vizita acestuia la Valeriu Zgonea. Fostul preşedinte afirmă că gestul diplomatului se numeşte trafic de influenţă în România, iar Klemm ar putea fi chemat de Kovesi la DNA. Băsescu a precizat rapid că partea legată de DNA a fost doar o glumă.

"A fost o greşelă (vizita lui Klemm la Zgonea). Aşa ceva nu se face. S-a transformat într-un soi de lobbyst. Aşa ceva în România se pedepseşte. E trafic de influenţă. Dacă îl descoase un pic Kovesi, s-ar putea să-l cheme la DNA. Sigur, glumesc", a declarat Băsescu la România TV.

Potrivit fostului şef de stat, ambasadorul SUA ar trebui să dea explicaţii cu privire la mita dată de compania americană Microsoft unor demnitari din România.

"M-aş fi bucurat ca în cadrul vizitei la Zgonea să ne explice şi care e stadiul anchetei Microsoft. Poate ne spune domnul Klemm cum e posibil ca o firmă americană să dea şpăgi atât de mari, pentru că nu poate să-mi spună nimeni că la Microsoft este posibil să se dea un milion şpagă fără să se ştie până la vârful companiei", a mai declarat Băsescu.

Vezi şi: Băsescu îi ironizează pe americani pentru că NU l-au invitat la Deveselu

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.