Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Basescu spune ca regimul sau a fost cea mai buna perioada pe care a avut-o Romania

basescu_jilt_86717500
„Spun apăsat: acești zece ani sunt cea mai bună perioadă pe care a avut-o România de la formarea statului unitar român, chiar dacă am trecut şi printr-o criză economică, nu mai vorbim şi despre crizele politice”, a declarat joi Traian Basescu. 'Regimul Băsescu înseamnă o justiţie care a început să funcţioneze, în timpul căruia România a recuperat 10.000 de km pătraţi în Marea Neagră, s-au promovat patru coduri imperfecte, dar înseamnă altceva pentru o justiţie într-un stat democratic (...) S-a făcut o lege a educaţiei care permite şcolarizarea tinerilor şi să iasă cu o meserie, s-a dat legea micii reforme şi s-au accelerat procesele legate de cei care au fraudat statul, un regim în care s-a redus numărul de funcţionari", a mai declarat Basescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.