Fostul președinte sirian Bashar al-Assad, destituit în urmă cu zece luni, ar fi fost internat de urgență într-un spital din Moscova după ce ar fi fost otrăvit într-o presupusă tentativă de asasinat, potrivit unui raport al Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, citat de lbc.co.uk
Potrivit organizației pentru drepturile omului, Assad – care a primit azil politic în Rusia după ce a fost înlăturat de la putere – a fost internat într-un spital din capitala rusă, iar ulterior ar fi fost externat.
Grupul susține că o sursă privată le-a comunicat faptul că fostul dictator „a fost otrăvit”, iar atacul ar fi avut ca scop „punerea în dificultate a guvernului rus și acuzarea acestuia de complicitate” la moartea sa.
Starea lui Bashar al-Assad este în prezent stabilă, iar potrivit acelorași informații, fratele său, Maher Assad, ar fi fost singura persoană căreia i s-a permis să-l viziteze în spital, din motive de securitate.
Până în acest moment, autoritățile ruse nu au comentat oficial incidentul.
Fostul dictator sirian trăiește în exil la Moscova
Bashar al-Assad, în vârstă de 60 de ani, nu a mai fost văzut în public de când a fugit în Rusia, în urmă cu zece luni, după ce a fost răsturnat de la putere de forțele rebele jihadiște.
Noul guvern de la Damasc a cerut în repetate rânduri extrădarea sa, însă Kremlinul a refuzat.
Assad, soția sa și sute de rude, apropiați politici, militari și oameni de afaceri fac parte dintr-o listă de 417 persoane și companii aflate sub sancțiunile Regatului Unit.
În 2020, autoritățile britanice au descoperit că fostul președinte are un cont blocat la HSBC Londra cu peste 51,5 milioane de dolari (40 de milioane de lire sterline).
Cu doar câteva ore înainte de căderea Damascului, Bashar al-Assad, familia sa și un grup restrâns de oficiali și apropiați au fugit din capitala siriană la bordul unui Airbus al companiei Syrian Air. La bord se aflau în total 43 de persoane, inclusiv jurnaliști și personal administrativ, potrivit tvrinfo.ro.
Destinația a fost baza militară rusă Hmeimim, situată în vestul Siriei, iar ulterior armata siriană a evacuat complet aeroportul din Damasc, care nu a mai fost folosit pentru zboruri de atunci.
Comentează