Bătaie în ziua alegerilor? Candidatul PNL Slatina, Mario De Mezzo, ar fi lovit un consilier local PSD / Poliția a deschis ancheta _ UPDATE

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 09-06-2024

Actualizat: 09-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: reporter24.ro

Bătaie în ziua alegerilor! Candidatul PNL Slatina, Mario De Mezzo, este suspectat că ar fi lovit un consilier local PSD. Victima a fost transportată la spital.

Candidatul PNL la Primăria Slatina, Mario De Mezzo, şi-a pierdut cumpătul, duminică, şi a lovit reprezentantul unui alt partid politic, potrivit reporter24.ro.

Incidentul a avut loc în una din secţiile de votare de la Colegiul Naţional „Radu Greceanu”.

Cel care a fost lovit de Mario De Mezzo, în ziua alegerilor locale din 9 iunie 2024, este consilierul local PSD Emil Popa. În urma incidentului care a avut loc, victima a fost transportată la spital.

Poliția a deschis o anchetă

Mario De Mezzo s-a remarcat, înainte şi în timpul campaniei electorale, prin atacurile violente la contracandidaţi şi nu numai.

"La data de 9 iunie 2024, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au fost sesizați de către Spitalul Județean de Urgență Slatina, cu privire la faptul că o persoană s-a prezentat la unitatea spitalicească și acuză că ar fi fost agresată fizic.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru stabilirea situației de fapt, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun", informează, duminică, Poliţia Slatina.

Mario De Mezzo a reacționat pe Facebook, spunând că nu l-a atacat pe consilierul de la PSD.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri