Bătaie înainte de BAC - Elevă agrestă de un coleg la intrarea în examen

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 01-07-2024

Actualizat: 01-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un conflict între doi tineri care urmau să susţină examenul de bacalaureat a avut loc, luni, în faţa unui liceu din Craiova, iar poliţiştii au stabilit că o fată de 20 de ani a fost lovită în zona feţei de un tânăr de aceeaşi vârstă.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii Secţiei 4 s-au sesizat, luni, că în jurul orei 8.00, că în zona unui liceu, de pe strada Constantin Brâncuşi din Craiova, pe trotuar, a avut loc un conflict între doi tineri.

„Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că, pe strada Constantin Brâncuşi, din Craiova, în dreptul unui liceu, pe trotuar, a izbucnit un conflict spontan între doi tineri, ce aşteptau să intre la examenul ce se desfăşura în incinta unui liceu situat în apropiere. În timpul conflictului, o tânără de 20 de ani, din Craiova, ar fi fost lovită în zona feţei, de către un tânăr de aceeaşi vârstă, din Gighera, sat Zaval”, au afirmat poliţiştii.

Ei au precizat că tânăra a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar agresorul va fi dus la sediul poliţiei pentru audieri după ce susține examenul.

Directorul unităţii de învăţământ a explicat că eleva agresată va susţine proba scrisă la limba şi literatura română, astăzi, la ora 15.00. Va avea la dispoziţie un subiect de rezervă. Tânăra agresată a declarat că a suferit o fractură nazală şi urmează să fie supusă unei intervenţii chirurgicale.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri