Bătălie dură între PNL și USR-PLUS: se negociază la sânge pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților/SURSE

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 11-12-2020

Actualizat: 11-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Negocierile dintre PNL și USR-PLUS sunt mai dure decât s-ar fi așteptat mulți, asta pentru că cele două formațiuni vizează aceleași funcții și deocamdată nimeni nu pare dispus să cedeze.

Citește și: EXCLUSIV - LISTA deputaților și senatorilor alesi la alegerile din 6 decembrie

Astfel, PNL își dorește funcția de președinte al Camerei Deputaților pentru Ludovic Orban, dar cei de la USR-PLUS doresc aceeași funcție pentru Dan Barna.

Liberalii ar fi dispuși să dea la schimb Ministerul Justiției, însă doar în situația în care vor putea păstra secretarii de stat. USR-PLUS ridică ștacheta și ar dori atât Justiția, cât și funcția de președinte al Camerei Deputaților.

În schimb, un punct de inflexiune pentru liberali este Ministerul Sănătății. Aceștia doresc să-l păstreze pe Nelu Tătaru, iar dacă totul va decurge bine în cadrul campaniei de vaccinare, la final să pozeze în eroii pandemiei.

Deocamdată, PNL și USR-PLUS nu reușesc să ajungă la un acord, iar negocierile oficiale, de sâmbătă, ar putea fi mai mult discuții de tatonare, șansa unui acord fiind una extrem de redusă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri