Bătrân salvat din casa cuprinsă de un incendiu şi apoi resuscitat de un pompier aflat în timpul liber

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 13-04-2025 19:57

Actualizat: 13-04-2025 22:57

Article thumbnail

Sursă foto: MoiraM / Alamy / Profimedia

Un bătrân în vârstă de 89 ani, din localitatea Izvoare, a fost salvat din locuinţa sa cuprinsă de incendiu şi apoi resuscitat de un pompier aflat în timpul liber, a informat, duminică Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.

Sergentul major Denis Habic a văzut că locuinţa a fost cuprinsă de incendiu, a oprit maşina, iar după ce a sunat la 112, a intrat fără ezitare în interior.

Acolo a găsit victima în stare de inconştienţă şi a scos-o afară, apoi a început manevrele de resuscitare.

"Victima, un bărbat de 89 ani, a fost preluată de echipajul SMURD şi ulterior de echipajul de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, continuând-se manevrele de resuscitare. Din fericire, bărbatul a răspuns manevrelor de resuscitare. Acesta a fost transportat de echipajul SAJ la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.

Colegii lui Denis Habic au reuşit să stingă incendiul înainte ca focul să se extindă la o locuinţă învecinată.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coşul de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri