Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bătrână de 95 de ani violată şi omorâtă - Autorul ar fi un recidivist în vârstă de 35 de ani

dosare

O bătrână în vârstă de 95 de ani din oraşul Ianca a fost violată şi omorâtă, suspect în comiterea faptei fiind un bărbat de 35 de ani, recidivist, condamnat tot pentru omor şi eliberat condiţionat, care a fost reţinut de poliţişti, informează, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, potrivit Agerpres.

"La data de 7 mai a.c., în jurul orei 13,45, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ianca au fost sesizaţi prin apel 112 de către un bărbat, în vârstă de 68 de ani, din Brăila, cu privire la faptul a găsit-o pe mama sa, în vârstă de 95 de ani, din oraşul Ianca, decedată în locuinţă, prezentând urme de violenţă. Cadavrul victimei a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi emiterii unor concluzii cu privire la cauzele decesului. Din primele cercetări se pare că o persoană necunoscută ar fi pătruns fără drept în locuinţa femeii, unde prin întrebuinţarea de violenţe ar fi violat-o, după care aceasta a decedat", se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Brăila.

În urma căutărilor efectuate, poliţiştii l-au depistat pe suspect pe raza judeţului Prahova, acesta fiind condus la sediul poliţiei pentru audieri în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat şi viol.

Urmează ca procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila să dispună măsurile legale care se impun în acest caz, mai precizează sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.