Echipa germană de fotbal Bayer Leverkusen a prelungit înţelegerea contractuală cu jucătorul argentinian Exequiel Palacios, câştigător al Cupe Mondiale cu naţionala Argentinei, până în iunie 2030, a anunţat, vineri, clubul din Bundesliga, conform agenţiei DPA.
Mijlocaşul este în prezent indisponibil ca urmare a unei accidentări, iar contractul său anterior avea o valabilitate până în 2028, conform Agerpres.
''Exequiel Palacios a fost unul dintre jucătorii cheie în aceşti ani şi va continua să îşi asume multă responsabilitate în construirea unei echipe care este înfometată de succes şi capabilă să câştige trofee'', a spus directorul sportiv Simon Rolfes.
Palacios a făcut parte din echipa care a câştigat neînvinsă titlul în Bundesliga şi Cupa Germaniei în sezonul 2023-2024.
''Bayer a trecut printr-o dezvoltare incredibilă de când am ajuns în Germania în urmă cu cinci ani. Este un sentiment aparte să fiu parte dintr-un proces atât de important'', a spus, la rândul său, Palacios.
Comentează