Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bayern Munchen s-a calificat în finala Cupei Germaniei

fotbal tv

Bayern Munchen a câstigat, marti seara, meciul de pe teren propriu cu Werder Bremen, scor 2-0, dupa ce Thomas Muller a înscris doua goluri, si s-a calificat în finala Cupei Germaniei la fotbal, unde poate întâlni Borussia Dortmund sau Hertha Berlin.

Atacantul german în vârsta de 26 de ani a deschis scorul în minutul 30, cu o lovitura de cap în urma unui corner executat de catre Xabi Alonso. Thomas Muller a închis tabela în minutul 71, din penalty. Muller are un sezon excelent la Bayern, cu 31 de goluri (un record personal) si 12 pase de gol, în 43 de partide.

Bavarezii nu au reusit unul dintre cele mai bune jocuri din acest sezon si nu au convins în special la nivel ofensiv. Bayern a controlat jocul (59% posesie), dar a înregistrat doar doua suturi pe poarta.

Bayern: Neuer - Lahm (c), Martinez, Alaba, Bernat (Benatia 58') - Alonso - Coman (Vidal 67'), Müller, Götze (Thiago 60'), Ribery - Lewandowski. Antrenor: Pep Guardiola.

Bremen: Wiedwald - Gebre Selassie, Vestergaard, Djilobodji, Sternberg - Fritz (Kleinheisler 84'), Grillitsch - Yatabare (Öztunali 74'), Junuzovic, Bartels - Pizarro (Ujah 73'). Antrenor: Viktor Skrypnyk.

La finalul partidei, Pep Guardiola s-a declarat multumit, dar a recunoscut ca echipa sa nu ar fi trebuit sa primeasca lovitura de la 11 metri, noteaza goal.com: "Sunt multumit, suntem în finala, va fi o partida speciala la Berlin. Werder Bremen a trecut de Borussia Monchengladbach si Bayer Leverkusen, echipe foarte bune. Stiam ca vom întâlni o echipa curajoasa, ambitioasa. Am vrut sa jucam mai agresiv în ofensiva, cu cei cinci jucatori de atac, am avut suficiente ocazii sa marcam mai mult si sunt dezamagit ca nu am reusit asta. Am primit un penalty care nu trebuia acordat".

Cel mai bun jucator al partidei, Thomas Muller, a recunoscut ca echipa sa nu a jucat la cel mai înalt nivel marti: "Suntem fericiti pentru victorie, dar am facut meciuri mult mai bune decât cel de azi. Dar am muncit mult. Totodata, le-am oferit celor de la Werder prea multe sanse, am gresit multe pase. Ne-am facut viata grea, nu au fost aplauze frenetice din partea fanilor, dar cel mai important lucru este ca suntem în finala Cupei".

În finala Cupei Germaniei, Bayern Munchen va juca împotriva învingatoarei din partida Hertha Berlin - Borussia Dortmund (ocupantele locurilor 4, respectiv 2 în Bundesliga), care se va disputa miercuri. Finala Cupei Germaniei va avea loc în data de 21 mai, pe Stadionul Olimpic din Berlin. Bayern Munchen va disputa a 21-a finala a Cupei din istorie.

Bayern Munchen se afla în cursa pentru câstigarea celor trei trofee puse în joc în acest sezon. Bavarezii ocupa primul loc în Bundesliga, cu un avantaj de 7 puncte fata de Dortmund, cu 4 etape înainte de final. Totodata, echipa lui Guardiola va juca în semifinalele Ligii Campionilor, împotriva spaniolilor de la Atletico Madrid.

Mediafax

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.