O dronă, despre a cărei origine nu sunt făcute publice precizări, a lovit miercuri o bază militară americană din apropierea capitalei irakiene Bagdad, a relatat presa locală, citând surse din domeniul securităţii, potrivit dpa, citată de Agerpres.
Nu au fost raportate pagube în urma acestui atac, care survine pe fondul unei escaladări regionale, după declanşarea ofensivei americano-israeliene împotriva Iranului sâmbăta trecută.
O miliţie irakiană, aliată cu Teheranul, a revendicat miercuri responsabilitatea pentru un atac cu drone asupra unei baze americane din Erbil, în regiunea kurdă, afirmând că a lovit şi un hotel din Erbil, unde - potrivit acesteia - se aflau cazaţi militari americani.
Irakul are o frontieră comună de 1.500 km cu Iranul, iar Teheranul exercită o influenţă politică, economică şi militară semnificativă asupra Bagdadului.
O parte din comunitatea şiită din Irak se teme că slăbirea Iranului în urma ofensivei americano-israeliene ar putea duce la erodarea propriei influenţe politice, în timp ce observatorii trag un semnal de alarmă asupra riscului declanşării unor tulburări pe teritoriul Irakului.
Irakul trece printr-o criză politică gravă, după mult timp de la invazia condusă de SUA, care a dus la răsturnarea lui Saddam Hussein.
La mai multe luni după alegerile parlamentare, Irakul nu şi-a format încă noul guvern. Guvernele anterioare de la Bagdad au căutat, în general, să menţină relaţii bune atât cu Teheranul, cât şi cu Washingtonul.
În ultimele zile, SUA şi Israelul au efectuat atacuri în Irak, în paralel cu operaţiunea lor militară împotriva Iranului.
Cel puţin 11 membri ai miliţiilor loiale Iranului au fost ucişi în Irak, conform rapoartelor, deşi nu a existat nicio confirmare oficială a acestui bilanţ.





























Comentează