Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BBC: 'Cluburile europene de fotbal ar putea înregistra pierderi totale în valoare de 3,5 miliarde de lire sterline'

Cluburile europene de fotbal ar putea înregistra pierderi totale în valoare de 3,5 miliarde de lire sterline (aproape 4 miliarde de euro) din cauza pandemiei de coronavirus, chiar şi în cazul în care sezonul va fi încheiat cu porţile închise, informează BBC, potrivit Agerpres.

Calculele, care vizează sfârşitul sezonului actual precum şi campania următoare, au fost făcute pe baza datelor prezentate în cadrul unei reuniunii organizate săptămâna trecută, cu participarea actorilor fotbalului continental

Conform surse citate, în cazul în care competiţiile nu vor putea fi duse până la capăt, consecinţele ar putea fi şi mai dezastruoase pentru cluburile europene, cu pierderi cumulate de 6,2 miliarde lire (7 miliarde euro).

Citește și: Marcel Vela, mesaj de ultimă oră! Noi precizări despre situația persoanelor infectate. Cu cât a crescut numărul

"Suspendarea completă a reţetelor meciurilor provoacă cea mai mare teamă în acest moment, în condiţiile în care aceste venituri au fost pur şi simplu oprite", a declarat Charlie Marshall, directorul executiv al Asociaţiei europene a cluburilor (ECA).

"Acest lucru este devastator din punct de vedere financiar pentru toate cluburile, dar în special pentru cele care se bazează pe un număr mai mare de fani", a subliniat el.

Analiştii de afaceri de la Vysyble estimează că echipele din Premier League vor pierde 878 de milioane de lire sterline dacă meciurile se vor disputa cu porţile închise până la sfârşitul sezonului 2020-2021. Cluburile mai mari vor suferi cele mai mari pierderi. Astfel, Manchester United ar urma să piardă 140 de milioane de lire sterline, iar Arsenal Londra 122 de milioane de lire sterline, conform calculelor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.