BBC a lansat oficial luni procedura de angajare a unui nou director general după demisia lui Tim Davie, cauzată de scandalul provocat de montajul înşelător al unui discurs rostit de preşedintele american Donald Trump, informează AFP.
Candidaţii vor putea să îşi depună CV-urile până pe 31 decembrie, potrivit fişei postului de pe site-ul oficial al grupului audiovizual britanic, care îl descrie ca fiind "unul dintre posturile publice cele mai importante şi mai vizibile din Regatul Unit", potrivit Agerpres.
Acest anunţ intervine în momentul în care preşedintele BBC, Samir Shah, a fost chestionat de comisia parlamentară pentru Cultură şi Media.
În contextul în care preşedintele american Donald Trump ameninţă BBC cu depunerea unei plângeri în instanţă pentru defăimare, Samir Shah a prezentat încă o dată scuze publice în faţa comisiei parlamentare pentru acel montaj înşelător. El a recunoscut că BBC a întârziat să reacţioneze în această chestiune, despre care postul fusese informat de mai multe luni.
"Cred că există o problemă cu privire la rapiditatea cu care noi reacţionăm", a declarat preşedintele BBC.
Acest scandal "ilustrează o dată în plus că ar fi trebuit să facem o declaraţie, să mergem până la capăt şi să facem lumină asupra acestei chestiuni, în loc să aşteptăm, aşa cum am procedat, ca situaţia să devină un subiect de dezbatere publică".
Pe lângă căutarea unui nou director general, BBC, care îşi obţine majoritatea veniturilor dintr-o redevenţă plătită de publicul britanic, a anunţat totodată luni că a demarat o evaluare a comitetului său însărcinat cu respectarea regulamentelor editoriale, în cadrul căruia acest caz a stârnit dezbateri aprinse.
BBC se află în centrul unei controverse după ce cotidianul The Telegraph a dezvăluit că un episod din emisiunea sa de ştiri "Panorama", difuzat în octombrie 2024, conţinea un montaj înşelător al unui discurs rostit de Donald Trump pe 6 ianuarie 2021. Acel montaj dădea impresia că preşedintele Statelor Unite îi incita în mod explicit pe susţinătorii lui să întreprindă acţiuni violente împotriva Congresului din Washington.
Pe lângă demisia directorul general Tim Davie, dezvăluirile au dus şi la demisia directoarei departamentului de ştiri al grupului BBC News, Deborah Turness.
"Cred că ea (Deborah Turness - n.red.) şi-a asumat responsabilitatea şi o felicit încă o dată", a subliniat Samir Shah.
În ceea ce îl priveşte însă pe Tim Davie, Samir Shah a declarat că a încercat să-l descurajeze pe acesta să demisioneze. "Aş fi vrut să nu fi demisionat. Avea încrederea noastră deplină", a precizat preşedintele BBC.






























Comentează