BCE vrea să extindă influența globală a euro

Article thumbnail

Sursă foto: caleaeuropeana.ro

Banca Centrală Europeană poate consolida rolul global al euro şi amplifica impactul politicii sale monetare furnizând ţărilor străine sisteme de siguranţă financiară, a afirmat miercuri economistul şef al BCE, Philip Lane, transmite Reuters, conform Agerpres.

Vorbind la un eveniment desfăşurat la Shanghai şi intitulat "Sistemul monetar dincolo de dolar", Lane a spus că cererea pentru recent extinsa facilitate BCE de lichiditate în euro este puternică, peste 30 de bănci centrale exprimându-şi interesul.

"Liniile de lichiditate sporesc încrederea în moneda euro şi reduc riscurile asociate, sprijinind extinderea utilizării", a declarat oficialul BCE.

Recent, BCE anunţase că din trimestrul patru va face disponibilă facilitatea de lichiditate extinsă pentru băncile centrale din afara zonei euro şi va începe familiarizarea instituţiilor interesate de facilitate.

Iniţiativa este în linie cu eforturile mai ample ale preşedintei BCE, Christine Lagarde, de a capitaliza ceea ce ea a numit "momentul global al euro", în condiţiile în care politicile economice haotice ale preşedintelui Donald Trump pun sub semnul întrebării dominaţia îndelungată a dolarului.

Lane susţine că extinderea utilizării euro ar îmbunătăţi capacitatea BCE de a-şi îndeplini mandatul privind inflaţia prin sporirea impactului global al politicii monetare din zona euro.

El a spus că facilitatea EUREP a BCE, care permite băncilor centrale străine să obţină lichiditate sub forma împrumuturilor garantate cu active de înaltă calitate denominate în euro ar putea impulsiona piaţa obligaţiunilor din zona euro.

Şi Christine Lagarde anunţase recent că BCE revizuieşte reţeaua de linii de swap valutar, care permite marilor bănci centrale, inclusiv Rezerva Federală a SUA (Fed) şi Banca Centrală a Chinei (PBOC), să schimbe propriile monede pentru euro.

Lane a apreciat că astfel de aranjamente încurajează împrumuturile în euro dar ar trebui rezervate pentru băncile centrale din economiile care au legături financiare strânse cu zona euro şi capacitatea de a-şi achita datoriile.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură13°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri