DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

BCR a emis o nouă emisiune de obligaţiuni în lei din România

bcr

Banca Comercială Română (BCR) a emis o nouă emisiune de obligaţiuni în lei din România, în valoare de 600 de milioane de lei, ajungând la o valoare de 2,7 miliarde de lei în ultimii doi ani.

”Banca Comercială Română (BCR) a emis o nouă emisiune de obligaţiuni în lei din România, în valoare de 600 de milioane de lei, continuând strategia de extindere a surselor de finanţare şi contribuind la dezvoltarea pieţei de capital din România. Banca a lansat în ultimii doi ani emisiuni de obligaţiuni în valoare totală de 2,7 miliarde de lei, fiind unul dintre cei mai activi emitenţi de pe Bursa de Valori Bucureşti”, anunţă banca.

Emiterea include emisiuni de obligaţiuni non-preferenţiale, cu o maturitate la 7 ani, ce vor fi listate la Bursa de Valori Bucureşti. Fitch urmează să acorde emisiunii de obligaţiuni un rating pe termen lung BBB+.

Procesul de constituire a portofoliului a atras un interes ridicat din partea investitorilor, astfel că tranzacţia a fost realizată la un cupon de 5,98%. Subscrierile au fost echilibrat distribuite între fonduri de pensii, administratori de active, companii de asigurări, instituţii de credit - şi au beneficiat de participarea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi a International Finance Corporation (IFC).

"Suntem consecvenţi şi continuăm angajamentul nostru de a avea emisiuni de obligaţiuni recurente. Este a patra noastră emisiune substanţială de obligaţiuni în lei, fiind emisă inclusiv o emisiune de obligaţiuni verzi, în ultimii doi ani. Piaţa de capital românească devine din ce în ce mai atractivă pentru investitorii strategici, cu viziune pe termen lung, şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la această iniţiativă pentru că au crezut în viziunea noastră de transformare sustenabilă a economiei", a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română, informează News.ro.

Emisiunea de obligaţiuni a fost un succes de la început, când la finalul primei zile de subscriere, registrul de ordine a fost bine acoperit, depăşind de peste două ori suma de 400 de milioane de lei vizată. În cea de-a doua zi, emiterea a fost suprasubscrisă semnificativ, la peste 1 miliard de lei, ceea ce a condus la decizia de a închide registrul de ordine mai devreme şi de a majora suma emisă la 600 de milioane de lei.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai mari grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

BCR are o reţea de 18 centre de afaceri şi 16 birouri mobile dedicate companiilor şi 327 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 în România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR dispunând de cea mai mare reţea naţională de ATM-uri şi maşini multifuncţionale – aproape 1.800 de echipamente, aproximativ 11.300 POS-uri şi servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking şi E-commerce.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.