Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BCR anunță lansarea unei noi emisiuni de obligațiuni senior nepreferențiale în valoare de 1 miliard de lei

BCR

Banca Comercială Română (BCR) anunţă că lansează o nouă emisiune de obligaţiuni nepreferenţiale, în valoare de 1 miliard de lei.

”Banca Comercială Română (BCR) lansează o nouă emisiune de obligaţiuni nepreferenţiale, în valoare de 1 miliard de lei. Emisiunea constă în obligaţiuni senior nepreferenţiale cu o maturitate de 6 ani şi urmează să fie listată la Bursa de Valori Bucureşti. Obligaţiunile au primit un rating pe termen lung de BBB+ din partea Fitch şi Baa2 din partea Moody’s”, anunţă banca, potrivit news.ro.

Procesul de book building a evidenţiat un interes puternic din partea investitorilor, astfel încât în primele ore după deschidere au fost înregistrate ordine de peste 500 milioane de lei, valoare care a crescut la 1,2 miliarde de lei într-un timp foarte scurt. Astfel, randamentul de 100 bps peste randamentul titlurilor de stat s-a translatat într-o rată a dobânzii de 7,55%, care reflectă performanţa solidă a BCR.

Emisiunea s-a adresat marilor investitori instituţionali, iar dimensiunea substanţial mai mare faţă de suma anunţată, arată rolul esenţial al BCR în dezvoltarea pieţei locale de capital.

“Prin lansarea acestei noi emisiuni de obligaţiuni, de 1 miliard de lei, BCR îşi reafirmă angajamentul faţă de dezvoltarea durabilă a pieţei locale de capital, care are impact direct în creşterea prosperităţii şi a economiei României”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

 

În ultimii trei ani, banca a emis obligaţiuni în valoare de circa 8 miliarde de lei, fiind unul dintre principalii emitenţi activi de la Bursa de Valori Bucureşti. Valoarea cumulate a celor 10 emisiuni de obligaţiuni listate de BCR la BVB este de 8,6 miliarde de lei.

”Noua emisiune de obligaţiuni s-a dovedit una de succes încă de la început, în condiţiile în care, după aproximativ trei ore de la deschidere, registrul de ordine era acoperit, suma minimă comunicată iniţial fiind de 500 de milioane de lei. După alte câteva ore, registrul de ordine a fost supra-subscris semnificativ, ceea ce a dus la decizia închiderii mai devreme a ofertei şi la creşterea valorii emisiunii la 1 miliard de lei”, anunţă banca.

Prin această emisiune, BCR a mai făcut un pas înainte în procesul de conformare cu reglementările Uniunii Europene privind capacitatea minimă pe care trebuie să o deţină băncile pentru a absorbi pierderile, cerinţele minime pentru fonduri proprii şi pasive eligibile (MREL) şi ghidurile MREL, în conformitate cu strategia de rezoluţie.

BCR oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare, printr-o reţea de 20 centre de afaceri şi 16 birouri mobile dedicate companiilor şi 319 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 56% sunt unităţi unde operaţiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). BCR este banca nr.1 în România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR dispunând de o reţea naţională extinsă de ATM-uri şi maşini multifuncţionale – 2.000 de echipamente, şi servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking şi E-commerce.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.