BCR introduce în premieră, la Piteşti, abonamentul de transport public asociat cardului bancar

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 03-08-2023

Actualizat: 03-08-2023

Article thumbnail

Sursă foto: BCR

BCR introduce în premieră, la Piteşti, abonamentul de transport public asociat cardului bancar

Banca Comercială Română a implementat în premieră, la Piteşti, prima soluţie de abonament de transport public asociat cardului bancar, a anunţat joi banca.

"Soluţia inteligentă permite oricărui călător să achiziţioneze un abonament de transport public de la Publitrans 2000 SA, compania care gestionează activitatea de transport călători în Piteşti, urmând ca abonamentul să poată fi utilizat direct de pe cardul bancar de pe care a fost cumpărat. Procesul de achiziţie este unul simplu şi rapid şi are loc direct de pe site-ul Publitrans 2000 SA accesând link-ul https://www.publitrans2000.ro, călătorul selectează tipul de abonament dorit şi face plata online cu cardul. De la momentul confirmării plăţii, cardul de pe care s-a efectuat plata este asociat abonamentului selectat şi poate fi utilizat pentru validare în mijloacele de transport în comun din Piteşti, începând cu ziua imediat următoare sau cu orice altă zi selectată", se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, validarea abonamentului asociat cardului bancar se poate face contactless, prin simpla apropiere a cardului bancar contactless sau a oricărui dispozitiv inteligent de tip telefon, ceas, brăţară, ce permite plăţi prin tehnologia NFC. Odată cu apropierea cardului de validator, acesta afişează informaţia "Abonament validat" şi termenul până la care abonamentul este valid.

Sistemul de plată cu card implementat de BCR a fost construit având la bază arhitectura de funcţionare reglementată de Mastercard şi Visa, astfel încât orice card emis oriunde în lume, de orice bancă, sub însemnele celor două organizaţii, poate fi utilizat pentru asocierea abonamentului de transport. În plus, în cazul în care perioada de valabilitatea a cardului bancar expiră, cardul va păstra abonamentul de transport asociat.

"Pentru BCR, saltul strategic al României este strâns legat de digitalizare, de aceea vom continua să susţinem dezvoltarea tehnologică şi funcţionalităţile care oferă românilor o viaţă mai bună. De altfel, într-un peisaj digital în continuă transformare, rolul soluţiilor BCR este să creeze accesibilitate şi convenabilitate pentru fiecare cetăţean. Piteşti este primul oraş din România unde abonamentele pentru mijloacele de transport în comun pot fi asociate cardului bancar, iar obiectivul nostru este să scalăm această soluţie la nivel naţional", a declarat Dana Dima, vicepreşedinte Retail & Private Banking BCR.

Totodată, Cristian Gentea, primarul Municipiului Piteşti, estimează că o asemenea soluţie inteligentă de plată a abonamentului transportului public va avea un răspuns bun din partea tinerilor, în special, dar şi a persoanelor active profesional.

"Avem transport Metropolitan, avem flotă nouă de autobuze, susţinem dezvoltarea tehnologică şi funcţionalităţile care oferă piteştenilor accesibilitate mare şi facilă la transportul public. BCR este partenerul alături de care operatorul nostru de transport, Publitrans 2000, reuşeşte să facă din Piteşti primul oraş din România unde abonamentele pentru mijloacele de transport în comun pot fi asociate cardului bancar", a declarat Cristian Gentea.

La rândul său, Ciprian Nicolae, şef Departament Acceptare carduri BCR, a afirmat că această soluţie de tehnologie oferă o experienţă mai bună, simplificată, de utilizare a transportului public.

"Ne bucurăm să fim, din nou, pionierii unei soluţii de tehnologie care oferă o experienţă mai bună, simplificată, de utilizare a transportului public. Reuşim o nouă premieră la Piteşti şi avansăm în demersul de transformare urbană, cu ajutorul autorităţilor locale. Pentru că la baza dezvoltării tehnologiilor BCR pentru transportul în comun se află dorinţa de a ne bucura de oraşele în care locuim într-un mod uşor, integrat, care creşte calitatea locuirii urbane", a spus Ciprian Nicolae.

Totodată, Publitrans 2000 SA pune la dispoziţia călătorilor trei tipuri de abonamente care pot fi asociate cardului bancar: abonament de o zi - 10 lei, abonament pe o lună - 80 lei şi abonament pe un an - 800 lei.

În oraşele Bucureşti, Sibiu, Oradea, Cluj, Iaşi, Buzău, Timişoara, Reşita, Ploieşti, Piteşti, Baia-Mare, Râmnicu-Vâlcea, Sighişoara, Craiova, Arad şi Botoşani, BCR a lucrat îndeaproape cu regiile de transport public, iar soluţia a fost adaptată de la un oraş la altul, în funcţie de specificul local al companiei de transport.

De asemenea, din martie 2020, BCR a pus în funcţiune, în parteneriat cu Metrorex, un sistem similar în toate staţiile de metrou din Bucureşti, care permite plată cu orice card bancar contactless la toate porţile de acces.

Din mai 2020, soluţia de plată a fost implementată şi la Societatea de Transport Bucureşti, astfel că la acest moment în aproape toate mijloacele de transport călătorii pot achita cu orice card/ telefon/ ceas contactless.

Din august 2021, BCR a introdus soluţia de plată cu cardul bancar direct în tren pentru trenurile de călători care circulă pe ruta Gara de Nord - Aeroportul Internaţional Henri Coandă, iar din septembrie 2022, BCR a implementat sistemul de plată inteligentă pentru parcările de la terminalele Aeroportului Internaţional Henri Coandă.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private şi a băncilor de locuinţe.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri