Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BCR lansează un produs de leasing auto verde pentru antreprenori

BCR

BCR Leasing IFN lansează un produs de leasing auto verde destinat companiilor interesate de achiziţionarea de autoturisme noi electrice şi hibride, a anunţat miercuri compania, arată Agerpres.

Potrivit sursei citate, oferta BCR Leasing a fost dezvoltată pentru a încuraja investiţiile sustenabile şi oferă antreprenorilor numeroase avantaje, de la o perioadă de finanţare de până la 5 ani, cu avans începând de la 10% din preţul autoturismului şi o dobândă variabilă în euro de 1,9% pe an.

"Considerăm că este esenţial pentru o companie de pe piaţa leasingului să se implice în susţinerea mobilităţii clienţilor, cu soluţii de finanţare care să combată schimbările climatice şi care să fie în concordanţă cu avansul tehnologic, dar şi cu legislaţia şi normele internaţionale. BCR Leasing susţine mediul antreprenorial românesc în consolidarea şi înnoirea parcului auto, prin achiziţionarea de autoturisme electrice şi hibrid, mai întâi pentru că sprijinim modelele de business bazate pe respect pentru mediu, dar şi pentru că suntem consilieri pentru clienţii noştri şi ţinem cont de evoluţia pieţei şi de reglementările internaţionale. Încă o dată, efortul nostru trebuie să fie comun, finanţatori şi clienţi deopotrivă, cu toţii suntem datori să acţionăm în mod responsabil, contribuind la reducerea poluării şi la creşterea calităţii vieţii pentru noi toţi", a declarat Vlad Vitcu, director general BCR Leasing IFN.

Potrivit companiei, lansarea produsului de leasing auto verde are la bază nevoia reducerii poluării ca urmare a creşterii traficului şi orientarea BCR Leasing spre susţinerea electro-mobilităţii.

"BCR Leasing este una dintre companiile de pe piaţa leasingului, care în ultimii 20 de ani a contribuit la dezvoltarea mediului antreprenorial din România, având un model de business axat pe diversificarea ofertei de servicii cu soluţii adaptate nevoilor clienţilor", se menţionează în comunicat.

Grupul BCR este aliniat la setul de angajamente UN Global în aspectele legate de mediu, implicare socială şi guvernanţă corporativă, iar BCR Leasing, prin activităţile de finanţare verde, îşi îndreaptă eforturile spre atenuarea impactului negativ al factorilor de risc ESG.

În cei 20 de ani de activitate, BCR Leasing a încheiat peste 130.000 de contracte cu firme mici şi mijlocii, mari companii, entităţi din sectorul public şi clienţi individuali, care au accesat finanţări pentru 140.000 de bunuri precum: autoturisme, vehicule comerciale, echipamente şi utilaje. În plus, finanţările acordate de BCR Leasing au crescut cu 45% în primul semestru din 2021, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, până la 800 de milioane de lei, oferind susţinere antreprenorilor din toate domeniile de activitate.

BCR Leasing IFN este prezentă pe piaţă romanescă a leasingului din 2001, ca subsidiară a Băncii Comerciale Române, parte a grupului financiar central-european Erste Group. Compania oferă o gamă completă de servicii de leasing financiar şi credit pentru achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată: vehicule (autoturisme, vehicule comerciale, flote de autoturisme) şi echipamente (maşini agricole, echipamente medicale, software şi echipamente IT etc.).

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private şi a băncilor de locuinţe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.