DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Beatrice Mahler ÎI AVERTIZEAZĂ pe români: 'Lipsa poftei de mâncare, somnolenţa şi presiunea la nivelul toracelui, trei simptome care impun consult medical'

digi24.ro
beatrice mahler

Lipsa poftei de mâncare, somnolenţa excesivă şi presiunea care apare la nivelul toracelui sunt trei simptome care trebuie atent monitorizate la persoanele cu comorbidităţi sau persoanele vârstnice în treilea val al pandemiei şi care ar putea indica o posibilă evoluţie spre agravare şi impun consultul medical, a declarat joi, pentru AGERPRES, managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler.

"Aş vrea să atrag atenţia asupra simptomatologiei care ar trebui să trimită pacientul către un consult medical în spital. Dacă în valul doi vorbeam în mod deosebit de o monitorizare a saturaţiei, sigur, saturaţia rămâne un parametru care trebuie monitorizat acasă, dar este extrem de important ca persoanele, mai ales cele care au comorbidităţi sau sunt persoane vârstnice, să îşi monitorizeze pofta de mâncare, lipsa poftei de mâncare este un semnal de alarmă, somnolenţa excesivă şi presiunea care apare la nivelul toracelui, durerea toracică difuză. Sunt trei simptome care trebuie atent monitorizate la aceste categorii de persoane şi care trebuie să indice o posibilă evoluţie spre agravare şi impun consultul medical", a susţinut medicul.

Citește și: Beatrice Mahler anunță că DEZASTRUL e aproape: 'Colegii mei consultă în ambulanțe. Am luat paturi de peste tot pentru ca pacienții să nu stea pe scaun'

Potrivit managerului, foarte mulţi pacienţi de la Institutul "Marius Nasta" au nevoie de debite crescute de oxigen.

"În spital lucrurile sunt destul de dificile. Practic, aş putea spune că întreaga secţie s-a transformat într-o secţie de terapie intensivă, pentru că în marea majoritate, peste 90% din pacienţi sunt pacienţi severi, care necesită debite crescute de oxigen, la care căutăm surse suplimentare de oxigen pe lângă oxigenul pe care îl avem de la staţia centrală de oxigen - adică butelii sau concentratoare de oxigen, pentru că abia cu surse suplimentare reuşim să stabilim o oxigenare cât de cât în parametrii de funcţionare ai organismului", a explicat Beatrice Mahler.

Medicul a spus că un lucru îngrijorător este modul de evoluţie al complicaţiilor sau formele de complicaţii care apar la pacienţii din terapie intensivă.

"Un lucru extrem de îngrijorător este modul de evoluţie al bolii COVID la pacienţii critici şi complicaţiile care apar mai frecvent la pacienţii din terapie intensivă. Ca o caracteristică a valului trei, în Institutul "Marius Nasta" constatăm apariţia mai frecventă a evenimentelor trombotice arterio-venoase, complicaţii de temut ale evoluţiei în terapie intensivă a pacienţilor cu infecţie SARS-COV-2. În ultimele săptămâni am avut o serie de pacienţi, unii fără comorbidităţi, care au dezvoltat tromboze arteriale, cu ischemii de membre superioare sau membre inferioare, care în urma consultului efectuat de către colegii noştri din chirurgie vasculară au avut indicaţie de amputaţie", a afirmat Beatrice Mahler.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.