DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Beatrice Tudor (PSD) PMP reușește să câștige premiul ipocriziei și al limbajului obscen în politică

facebook.com
Beatrice Tudor

Deputatul PSD de București, Beatrice Tudor, a acuzat, prin intermediul unui comunicat de presă, Partidul Mișcarea Populară de ipocrizie și de folosirea unui limbaj politic extrem de agresiv și cu termeni indecenți, care nu-și au locul în spațiul public.

“Am văzut cum un lider PMP își făcea poze, extrem de mândru, la Palatul Cotroceni, cu ocazia semnării pactului inițiat de către președintele Iohannis. Aceasta mi se pare culmea ipocriziei: PMP semnează cu mândrie un pact despre valorile europene ale României, în condițiile în care trimite drept europarlamentar un turnător dovedit al Securității, în persoana fostului președinte Traian Băsescu. Deci, acestea sunt, mai precis, valorile europene ale PMP. Este o demonstrație de ipocrizie și de oportunism politic”, a declarat Beatrice Tudor.

Totodată, deputatul PSD de București a mai criticat limbajul folosit de către deputatul PMP Marius Pașcan într-un comunicat de presă în care membrul Mișcării Populare o ataca pe Premierul Dăncilă.

“Sunt la fel de șocată de tupeul PMP manifestat la Cotroceni, pe cât sunt de șocată de limbajul folosit de către deputatul Pașcan în cel mai recent comunicat al său împotriva doamnei premier Dăncilă. Cu atât mai descalificabil este gestul domnului Pașcan cu cât acesta este un membru al Comisiei pentru Cultură. Termenii comunicatului de presă, dintre care unii nu pot fi reproduși din motive de decență și igienă a limbajului, nu doar că îl descalifică pe domnul Pașcan, ca deputat, dar îl condamnă și ca un bărbat frustrat și violent, cel puțin la nivel de limbaj. Consider că domnul Pașcan îi este dator cu scuze publice doamnei premier Dăncilă”, a mai afirmat Beatrice Tudor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.