Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) au formalizat un nou mandat de sprijin prin EIB Advisory pentru mobilitate urbană integrată în Valea Jiului, consolidând astfel angajamentul comun de a accelera tranziţia justă şi creşterea durabilă a regiunii, scrie Agerpres.
Conform unui comunicat al BEI, mandatul, susţinut de iniţiativa JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions), va oferi consultanţă autorităţilor locale, ajutându-le să pregătească şi să finanţeze soluţii integrate de mobilitate, în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene privind clima şi transportul.
Experţii EIB Advisory vor colabora cu Asociaţia pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului şi cu cele şase municipii din regiune: Petroşani, Lupeni, Vulcan, Petrila, Uricani şi Aninoasa. Sprijinul se va concentra pe alinierea planului de mobilitate urbană durabilă al regiunii la politicile UE, dezvoltarea unui portofoliu de proiecte prioritare şi consolidarea capacităţii instituţionale pentru implementarea eficientă a acestora.
"Miza este viitorul uneia dintre principalele regiuni de Tranziţie Justă ale României, din punct de vedere istoric dependentă de mineritul cărbunelui şi aflată acum în proces de construire a unei economii mai curate şi mai conectate", se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, proiectul susţine tranziţia verde a României, îmbunătăţind mobilitatea, reducând emisiile şi promovând incluziunea socială în regiunile aflate în transformare
industrială.
Prin mandatul JASPERS, EIB Advisory va oferi expertiză tehnică pentru a se asigura că investiţiile generează un impact semnificativ la nivel local şi regional. Investiţiile planificate includ o reţea de 60 km de piste pentru biciclete, un nou hub intermodal în Petroşani şi o platformă digitală regională de tip "Mobility-as-a-Service" care va permite planificarea, rezervarea şi plata
călătoriilor într-un singur loc, printr-o aplicaţie mobilă sau un site web.
"Reprezentăm şi susţinem parteneriatul, expertiza şi un viitor durabil, Valea Jiului a trecut prin schimbări şi provocări semnificative de-a lungul anilor, iar sprijinul nostru îşi propune să
transforme aceste provocări în noi oportunităţi. Suntem hotărâţi să oferim autorităţilor locale instrumentele strategice şi expertiza de care au nevoie pentru a implementa proiecte verzi, incluzive şi viabile din punct de vedere economic. Această iniţiativă transmite, de asemenea, un mesaj clar: chiar şi investiţiile de scară mai mică, bine pregătite şi orientate local, pot transforma comunităţile, pot întări rezilienţa regională şi pot deveni un model pentru tranziţia justă la nivelul întregii Românii", a declarat vicepreşedintele BEI, Ioannis Tsakiris, citat în comunicat.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a subliniat că exemplul Văii Jiului este unul despre adaptare şi reînnoire, iar acest sprijin consultativ oferit de BEI va ajuta la transformarea viziunii pentru o mobilitate durabilă în rezultate concrete pentru cetăţenii de acolo.
"Cu expertiza tehnică a BEI şi implicarea autorităţilor locale, putem trece de la planificare la implementare, oferind opţiuni de transport mai bune, aer mai curat şi noi oportunităţi pentru
locuitorii din întreaga regiune. Este important că această iniţiativă ne va ajuta să construim capacitate şi încredere la nivel local, asigurându-ne că fiecare euro investit aduce beneficii economice, de mediu şi sociale pe termen lung", a spus Pîslaru.
Sprijinul EIB Advisory oferit prin JASPERS în Valea Jiului completează asistenţa tehnică deja existentă şi va servi drept model pentru alte regiuni aflate în tranziţie din România, consolidând alinierea ţării la Pactul Verde European şi la obiectivele Tranziţiei Juste, se mai subliniază în comunicat.
Comentează