Beijingul îl felicită pe Erdogan pentru câștigarea alegerilor

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 29-05-2023

Actualizat: 29-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto: warontherocks.com

China l-a felicitat luni pe Recep Tayyip Erdogan pentru victoria în alegerile prezidenţiale de duminică din Turcia şi pentru noul său mandat de cinci ani la conducerea ţării, relatează AFP.

"China îl felicită pe preşedintele Erdogan pentru realegere", a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe, Mao Ning.

"Încurajăm Turcia să ia calea dezvoltării, care corespunde circumstanţelor sale naţionale, şi sperăm că Turcia va continua să facă progrese în dezvoltarea sa sub conducerea preşedintelui Erdogan", a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Beijingul, a spus Mao Ning, "acordă o mare importanţă relaţiilor sale cu Turcia", potrivit Agerpres.

"În ultimii ani, sub conducerea celor doi şefi de stat, cele două ţări au dezvoltat o cooperare care a dat roade în mai multe domenii, în beneficiul celor două popoare", a spus ea.

"China este dispusă să colaboreze cu Turcia pentru a duce relaţiile noastre strategice de cooperare pe noi culmi", a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri