China a afirmat marţi că va continua să-şi "modernizeze arsenalul nuclear din raţiuni de fiabilitate şi securitate" şi a îndemnat Moscova şi Washingtonul să-şi reducă stocurile de arme nucleare, cele mai mari din lume, informează AFP, citat de Agerpres.
Această precizare a Beijingului intervine după angajamentul asumat cu o zi înainte de cinci membri ai Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) de a preveni răspândirea armelor nucleare.
Cele cinci puteri (SUA, China, Rusia, Regatul Unit şi Franţa) au subliniat că "un război nuclear nu poate fi câştigat" şi au promis să întărească măsurile pentru a "împiedica utilizarea neautorizată sau neintenţionată de arme nucleare".
Potrivit Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI), SUA dispuneau în ianuarie 2021 de 5.550 de arme nucleare, comparativ cu 350 câte avea China.
Washingtonul acuză în mod regulat Beijingul că îşi întăreşte în ritm accelerat arsenalul nuclear, afirmaţii catalogate drept "false" de Fu Cong, directorul general al Serviciului pentru controlul armelor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe chinez.
"China a adoptat întotdeauna politica de ne-recurgere la arme nucleare şi noi menţinem capacităţile noastre nucleare la nivelul minim necesar pentru securitatea noastră naţională", a subliniat el.
"China va continua să-şi modernizeze arsenalul nuclear din raţiuni de fiabilitate şi de securitate. Armele nucleare îmbătrânesc şi ele. Trebuie să ne asigurăm că ale noastre sunt la zi şi pot de asemenea servi drept mijloc de disuasiune", a mai spus Fu Cong.
Beijingul respinge în mod regulat invitaţiile Washingtonului de a se ralia discuţiilor americano-ruse asupra reducerii arsenalelor lor nucleare, subliniind că arsenalul său este mult mai mic.
"SUA şi Rusia deţin încă 90% din focoasele nucleare de pe planetă. Ele trebuie să-şi reducă arsenalul nuclear în mod ireversibil şi obligatoriu din punct de vedere juridic", a declarat Fu Cong.
Beijingul îndeamnă Moscova şi Washingtonul să-şi reducă stocurile de arme nucleare: China a adoptat întotdeauna politica de ne-recurgere la arme nucleare
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

100
Blocaj exploziv la Varșovia: planul european SAFE pentru armata Poloniei, amenințat de veto-ul președintelui Karol Nawrocki
100

14
'Consulatul rus din orașul iranian Isfahan a fost avariat în urma atacurilor' - Maria Zaharova
14

432
Declarație surprinzătoare la Washington: șeful Statului Major american, își exprimă respectul pentru combatanții iranieni
432

476
25.000 de euro șoferilor care renunță la permisul de conducere pentru 5 ani. Ai accepta această ofertă?
476

397
'Ai grijă de tine, ca nu cumva să fii eliminat': amenințare dură a Iranului la adresa lui Donald Trump
397

817
Alertă la Washington: senatori democrați semnalează un risc iminent de desfășurare militară americană în Iran
817

19
Coreea de Nord a anunţat miercuri că susține alegerea noului lider suprem Mojtaba Khamenei de către poporul iranian
19

133
Macron convoacă summitul G7: prețurile la energie, prioritatea zero pe agenda liderilor mondiali
133

146
Ce acuzații î se aduc persoanei care a tras focuri de armă la locuința Rihannei
146

804
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele armate ucrainene au reușit să recupereze aproape tot teritoriul pe care armata rusă îl cucerise în regiunea Dnipropetrovsk
804

165
Armata israeliană lansează noi atacuri asupra infrastructurii Hezbollah din Beirut
165

421
Marii jucători din Europa sunt loviți în plin de criza generată de războiul din Orient: Se confruntau cu probleme și până acum, dar situația devine critică
421

229
Vacanțe mai scumpe anul acesta. Companiile aeriene majorează prețurile din cauza creșterii costurilor cu combustibilul
229

















Comentează