Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Belgia a bătut Danemarca, după ce a fost condusă la pauză, și s-a calificat în optimile Euro 2020

Sky Sports
Christian eriksen

Belgia s-a calificat în optimile de finală ale turneului final al Campionatului European, după ce a învins, joi, la Copenhaga, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa Danemarcei, în etapa a II-a a Grupei B din cadrul Euro-2020.

Belgia s-a impus la capătul unui meci în care cele două echipe şi-au împărţit reprizele, danezii controlând prima repriză, în care au marcat rapid prin Yussuf Poulsen (2), iar belgienii revenind după pauză prin golurile reuşite de Thorgan Hazard (55) şi Kevin De Bruyne (70).

Danezii au început în forţă partida, vrând parcă să demonstreze că eşecul cu Finlanda (0-1) din meciul de debut a fost nemeritat, în condiţii speciale. Yussuf Poulsen a marcat după doar 99 de secunde, al doilea cel mai rapid gol din istoria turneelor finale europene, după ce Hojbjerg a profitat de o eroare a fundaşului Denayer.

Gazdele au continuat să atace în valuri şi au trecut pe lângă desprindere. Courtois a fost nevoit să salveze cu piciorul şutul lui Maehle (5), apoi portarul lui Real Madrid s-a opus la încercarea de lob a lui Wass (6).

Jocul a fost întrerupt în minutul 10 pentru a i se aduce un omagiu atacantului danez Christian Eriksen. Alăturându-se celor 25.000 de spectatori, jucătorii şi arbitrii au oprit pentru câteva momente confruntarea fotbalistică pentru a-l aplauda pe Eriksen. Suporterii danezi au desfăşurat un banner uriaş în tribune pe care se putea citi: ''Toată Danemarca este cu tine, Christian!''.

Eriksen a suferit un stop cardiac în minutul 43 al meciului dintre Danemarca şi Finlanda, disputat sâmbătă la Copenhaga, fiind resuscitat pe gazon înainte de a fi transportat la un spital din capitala daneză, unde se află internat în prezent.

Belgia, liderul clasamentului FIFA, a fost în continuare de nerecunoscut, nereuşind să creeze pericol la poarta lui Schmeichel, neavând nici măcar un şut pe poartă.

Damsgaard (35) a mai ratat o şansă pentru gazde, cu un şut din careu care a trecut foarte aproape de poartă.

În repriza secundă, mutările făcute de selecţionerul spaniol al Belgiei, Roberto Martinez, cu Eden Hazard şi Kevin De Bruyne introduşi pe gazon, au dat roade.

Egalarea a survenit la capătul unei faze pornite de la Lukaku (55), cu o minge întoarsă pentru De Bruyne, care a făcut un dribling şi a centrat în faţa porţii, de unde Thorgan Hazard a îndeplinit o formalitate.

Golul al doilea al ''diavolilor roşii'' a venit după o fază cursivă de atac, plecată de la acelaşi Lukaku, fraţii Hazard au combinat între ei, iar De Bruyne a primit o minge pe tavă şi a şutat fără speranţe pentru Schmeichel (70).

Belgia a renunţat la jocul ofensiv apoi, iar Danemarca a făcut pasul în faţă în căutarea egalării.

În ultimele 20 de minute, gazdele au avut patru oportunităţi bune de a marca, însă şansa nu a fost de partea lor. Braithwaite a tras un şut la colţ (75), dar Courtois a respins. Apoi acelaşi Braithwaite a fost blocat la sacrificiu de Alderweireld (76). Atacantul Barcelonei a reluat cu capul mingea centrată de Olsen (87), dar balonul a şters vinclul. Jensen a trimis un şut bombă de la 18 metri, însă peste transversală.

Danemarca a atacat şi cu portarul Schmeichel la o fază fixă, dar nu a lipsit mult să fie surprinsă pe contraatac, Olsen respingând şutul expediat de Meunier spre poarta goală (90+5).

Danemarca păstrează şanse de a avansa în competiţie, însă e obligată să câştige în faţa Rusiei, în ultimul său meci, iar Finlanda să piardă contra Belgiei, pe 21 iunie.

Belgia este neînvinsă de 11 partide (9 victorii, 2 egaluri) şi a pierdut un singur joc din ultimeel 25 (21 victorii, 3 egaluri). ''Diavolii roşii'' au marcat în ultimele lor 32 de partide internaţionale, ultimul meci în care nu au înscris fiind semifinala cu Franţa, de la Cupa Mondială din 2018 (0-1).

Belgia este a doua echipă calificată în optimi la EURO 2020, după Italia.

Meciul de la Copenhaga s-a disputat cu aproximativ 25.000 de fani în tribune, după ce capacitatea admisă a Stadionului Parken a fost crescută de la 25 la sută la 65 la sută.

Partida a fost oprită în minutul 10, în semn de respect faţă de jucătorul Christian Eriksen, victimă a unui stop cardiac la meciul Danemarca - Finlanda, scor 0-1. Jucătorii şi spectatorii au aplaudat timp de un minut, în timp ce numărul 10 danez se afla într-un spital din Copenhaga, în recuperare.

"Toată Danemarca este cu tine, Christian", a fost bannerul afişat de suporterii echipei gazdă.

Au evoluat următoarele echipe:

Danemarca: Schmeichel - Christensen, Kjaer, Vestergaard (Skov Olsen '85), Maehle - Wass (Stryger Larsen '62), Hojbjerg, Delaney (Jensen '72) - Braithwaite, Poulsen (Norgaard '62), Damsgaard (Cornelius '72). Antrenor: Kasper Hjulmand;

Belgia: Courtois - Alderweireld, Denayer, Vertonghen - Meunier, Tielemans, Dendoncker (Witsel '59), T. Hazard (Vermaelen '90+4) - Mertens (De Bruyne '46), Lukaku, Carrasco (E. Hazard '59). Antrenor: Roberto Martinez.

Caronaşe galbene: Waas '59, Damsgaard '69, Jensen '82 / T. Hazard '90+4.

Arbitri: Bjorn Kuipers (Olanda) – Sander van Roekel, Erwin Zeinstra (ambii Olanda) – Andreas Ekberg (Suedia).

Clasament: 1. Belgia - 6 puncte, 2. Finlanda - 3 puncte, 3. Rusia - 3 puncte, 4. Danemarca - niciun punct.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.