Belinda Bencic s-a retras de la Miami din cauza unei accidentări, cu o lună înainte de meciul România - Elveţia din cadrul Fed Cup

Autor: Andrei Radu

Publicat: 21-03-2018

Actualizat: 21-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Jucătoarea Belinda Bencic, locul 67 WTA, s-a retras de pe tabloul principal al turneului de la Miami, cu o lună înainte de întâlnirea România - Elveţia din Cupa Federaţiei.

Motivul retragerii fostului număr 7 WTA este reprezentat de o accidentare la piciorul drept. Jucătoarea de 21 de ani a pierdut mare parte a sezonului trecut din cauza unei operaţii suferite la mâna stângă, apoi, după revenire, în septembrie 2017, a mai acuzat probleme la spate. Ieşită din Top 200 WTA, ea şi-a construit pas cu pas urcarea în clasament, ajungnd din nou în Top 70, anunță News.ro.

Rezulattele ei din acest an nu au fost prea bune, Bencic netrecând mai mult de un tur la Australian Open, Acapulco şi Indian Wells, turneele la carea a participat, şi fiind învinsă în amebele maicuri jucate în FedCup, în februarie, în întâlnirea pierdută cu Cehia.

La Miami, Belinda Bencic era pe partea de tabloul a danezei Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, şi urma să joace în primul tur cu o sportivă din calificări. Ea a fost înlocuită de franţuzoaica Oceane Dodin, locul 98 WTA, ca lucky loser, care va juca în turul I cu Veronica Cepede Royg din Paraguay. Câştigătoarea din acest meci va fi adversara Simonei Halep, locul I WTA, în manşa a doua.

Alături de Timea Bacsinszky, Bencic este o jucătoarea de bază din echipa de Fed Cup a Elveţiei, care va întâlni, la 21 şi 22 aprilie, al Cluj-Napoca, formaţia României, în barajul pentru Grupa Mondială.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri