Benjamin Netanyahu a criticat aspru decizia Marii Britanii de a suspenda unele licențe de export de arme către Israel. O consideră „rușinoasă” și avertizează că nu va afecta determinarea Israelului de a învinge Hamas.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a condamnat marți decizia guvernului britanic de a suspenda unele licențe de export de arme către Israel, calificând-o drept o „decizie rușinoasă”, scrie Reuters, potrivit Mediafax.
Reacția vine după ce ministrul britanic de externe, David Lammy, a anunțat luni suspendarea a 30 din cele 350 de licențe de export de arme către Israel, invocând riscul ca echipamentele respective să fie folosite pentru a comite încălcări grave ale dreptului umanitar internațional.
Decizia a fost luată la o zi după ce forțele israeliene au recuperat trupurile a șase ostatici dintr-un tunel din Gaza, ceea ce a atras critici vehemente din partea mai multor miniștri israelieni.
Netanyahu a declarat într-o postare pe rețelele de socializare că această „decizie rușinoasă nu va schimba determinarea Israelului de a învinge Hamas, o organizație teroristă care a masacrat 1.200 de oameni pe 7 octombrie, inclusiv 14 cetățeni britanici”.
El a adăugat că Hamas încă deține mai bine de 100 de ostatici, printre care se numără și cinci cetățeni britanici, și a criticat decizia Marii Britanii, spunând că aceasta va încuraja Hamasul.
„Cu sau fără arme britanice, Israelul va câștiga acest război”, a afirmat Netanyahu.
Comentează