Berarii cehi au exportat anul trecut o cantitate record de 5,16 milioane hectolitri de bere, în creştere cu 11% comparativ cu 2017, iar pentru prima dată în istorie volumul exporturilor de bere în cisterne şi butoaie l-a depăşit pe cel în sticle şi cutii, a anunţat Asociaţia producătorilor de bere şi malţ din Cehia, informează postul public de radio din Cehia, potrivit Agerpres.
Cehii se numără printre cei mai mari băutori de bere din lume, cu un consum anual de 141 de litri pe cap de locuitor, însă experţii susţin că este puţin probabil ca acest consum intern să crească. În schimb, producţia de bere a Cehiei continuă să crească graţie interesul de peste hotare.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei producătorilor de bere şi malţ din Cehia, Jirí Veselý, în ultimii 11 ani exporturile de bere ale Cehiei au crescut cu 62%. Exporturile de bere spre ţările din UE au crescut cu 10% în 2018 şi în prezent sunt echivalente cu aproximativ 80% din exporturile totale. Cel mai mare importator de bere cehească este Slovacia, urmată de Germania şi Polonia.
De asemenea, exporturile de bere ale Cehiei spre ţările din afara UE au crescut cu o cincime în 2018. De exemplu, Rusia şi-a majorat importurile de bere din Cehia cu 54%, în special cu prilejul Campionatului Mondial la fotbal.
Printre noii importatori de bere din Cehia se numără Antarctica, Angola, Bahrein, Insulele Bermude, Filipine, Senegal şi Ecuador.
În timp ce consumatorii cehi preferă bere la cutie sau la sticlă, exporturile de bere sunt dominate de berea în butoaie sau cisterne. Anul trecut berarii cehi au exportat peste 2,6 milioane hectolitri de bere în butoaie sau cisterne, comparativ cu 2,5 milioane de hectolitri de bere în sticle, cutii sau mini-butoaie.
Berarii cehi au dat lovitura - Exporturile de bere ale Cehiei au crescut cu 11%
Explorează subiectul
București
19°C
Articole Similare

24
Analiza Binance Research: Cum afectează stagflația prețul Bitcoin?
24

12
Bursa de la Bucureşti a închis mixt prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
12

41
ANPIS: Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile pentru creşterea copiilor şi stimulentele de inserţie, plătite în această săptămână
41

1.948
Ministrul Economiei intervine după concedierea a mii de oameni de la Damen în prag de Paște: Plata salariilor este prioritară
1.948

3.126
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.126

1.827
Avertisment dur privind reducerea accizei la motorină: România ar putea pierde 1 milion de euro pe zi
1.827

45
Emiterea rovinierei şi a peajului, întreruptă temporar pe 8 aprilie
45

6.546
Haos salarial în România: 9 din 10 firme nu pot explica diferențele de salarii - vine valul de sancțiuni UE?
6.546

4.597
Absurdistan în Timișoara: Cafenea amendată că are flori artificiale, iepure din iarbă artificială, plătit din bani publici, la Târgul de Paște
4.597

3.168
Adrian Negrescu explodează după anunțul scumpirii biletelor la metrou: 'Fără precedent' / Acuză Ministerul Transporturilor că închide ochii
3.168

71
Măsură de criză în Thailanda: Agenţiile guvernamentale trec la telemuncă
71

42
Ministerul Finanţelor a împrumutat 873,6 milioane lei de la bănci
42

4.064
România calcă maxim pedala în criza carburanților: Rafinăria Petromidia și-a reluat activitatea la capacitate maximă
4.064
















Comentează