Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Berbeceanu nu scapă de abordările de poliţist: Vrea să închidă localurile care încalcă măsurile anti-COVID

Inquam Photos / Octav Ganea
Traian Berbeceanu

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, confirmă că se lucrează la un proiect pentru suspendarea activității celor care, în mod flagrant și repetat, încalcă măsurile COVID-19. Discuții în acest sens au avut loc și cu reprezentanții HoReCa.

Traian Berbeceanu a declarat, joi, la Antena 3, că a discutat cu reprezentanții HoReCa, în timpul întâlnirii de miercuri, despre posibilitatea suspendării temporare a activității celor care în mod flagrant și repetat încalcă măsurile anti-COVID-19.

„Inclusiv în discuția pe care am avut-o cu reprezentanții HoReCa s-a luat în considerare o astfel de posibilitate. Vă pot spune că la solicitarea noastră și a premierului, la nivelul MAI, au fost făcute demersuri și se lucrează la reglementări normative care să modifice regimul de sancționare a la legea 55 și, în situația în care, în mod flagrant și repetat, un operator economic nu respectă legea, să poată organele de control să poată proceda și la suspendarea temporară a activității acestuia”, a spus Berbeceanu.

Prefectul este încrezător că Bucureștiul nu va depăși, până luni, rata de 3 la mia de locuitori și că va rămâne în scenariul galben, chiar și după noua metodă de calcul a incidenței cumulate la 14 zile, prin care, se iau în considerare și focarele. Berbeceanu a spus că diferența, pe plus, în cazul Capitalei, este de 0,02 la mie, noul calcul putând influența doar localitățile mici.

Întrebat dacă există un plan optimizat pentru o eventuală intrare în scenariul roșu, Berbeceanu a spus că nu vrea să ia în calcul un asemenea scenariu, dar, în situația în care coeficientul de 3 la mie va fi depășit, se va închide, din nou, activitatea operatorilor din HoReCa, în interior, dar și teatrele și sălile de spectacole.

„În ipoteza nefericită în care am atinge 3 infectați la mia de locuitori ne obligă actele normative aflate în vigoare să luăm măsurile respective și să închidem activitatea în interior din nou pentru restaurante, cafenele, săli de spectacole, teatre. Respectând măsurile aflate în vigoare, eu am convingerea că putem să rămânem în scenariul galben, având în vedere și campania de vaccinare aflată în derulare și imunizarea naturală care deja s-a produs”, a mai spus Traian Berbeceanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.