Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Berlinala 2023: 'Manodrome', un film din competiţia oficială, explorează universul misogin din cultura 'celibatarilor involuntari'

World Festivals
berlinala

Lungmetrajul "Manodrome", din distribuţia căruia fac parte actorii Jesse Eisenberg şi Adrien Brody şi fostul baschetbalist român Gheorghe Mureşan, descrie un cult al masculinităţii, în care femeile sunt considerate în cel mai bun caz o pacoste şi celibatul o virtute, abordând totodată tematica misoginiei, exemplificată recent prin staruri de pe internet precum Andrew Tate, aflat în prezent într-o închisoare din România, informează agenţia de presă Reuters, potrivit Agerpres.

Acest film, care a avut premiera sâmbătă seară în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin, explorează sfera masculinităţii toxice online, care a ajuns în atenţia publicului larg după o serie de crime în masă comise de către "incels" - bărbaţi care se descriu prin sintagma "celibatari involuntari" - în anii 2010.

În urma arestării lui Andrew Tate sub acuzaţia de trafic de persoane, pe care el o neagă, atenţia opiniei publice s-a concentrat asupra numărului mare de băieţi adolescenţi care se bazează pe videoclipuri publicate de acest antreprenor şi de alţii ca el pentru a modela ideile tinerilor despre sexualitate şi bărbăţie.

 


Foto: (c) CLEMENS BILAN / EPA



Acest film, al doilea lungmetraj al regizorului John Trengove, prezintă povestea lui Ralphie, un bărbat care va deveni în curând tată, interpretat de actorul Jesse Eisenberg, cunoscut după rolul jucat în "The Social Network", care porneşte pe calea unei agresivităţi tot mai pronunţate după ce îl cunoaşte pe Dad Dan, un personaj charismatic interpretat de Adrien Brody.

Acesta din urmă şi "familia" lui de bărbaţi locuiesc într-o casă mare, împărţind paturi supraetajate şi ţinând evidenţa numărului de zile care au trecut de când au întreţinut pentru ultima oară raporturi sexuale. În cele din urmă, ei îl conving pe Ralphie să adere la cultul lor, iniţiindu-l în ideologia grupului şi marcându-l cu un simbol al acestuia.

În filmul "Manodrome", fostul baschetbalist român Gheorghe Mureşan intepretează personajul Sachiel.

Regizorul sud-african John Trengove spune că a dorit să exploreze juxtapunerea ideologiei radicale şi a ideilor extreme despre masculinitate peste un spaţiu familial mai blând, pentru a sublinia astfel capacităţile emoţionale subdezvoltate ale personajului Ralph şi nevoia lui de o figură paternă.

"Filmul are cu adevărat la bază ideea unui personaj care pur şi simplu se scufundă într-o lume a bărbaţilor. Iar asta estompează liniile dintre camaraderie şi sexualitate. Şi totul conduce spre un fel de nebunie, spre un fel de vis febril", a declarat regizorul şi scenaristul sud-african în faţa spectatorilor care au asistat la premiera peliculei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.