Guvernul german a lansat vineri 'tuturor actorilor din Spania' un apel la 'dialog' şi 'dezescaladare', la o zi de la alegerile din Catalonia în care susţinătorii independenţei au obţinut majoritatea absolută în parlamentul regional, relatează AFP.
'Deputaţii trebuie să formeze acum un guvern. Sperăm că aceasta va conduce la soluţionarea divizărilor din societatea catalană pentru a se ajunge la un viitor comun cu participarea tuturor forţelor politice din Spania', a indicat, în cursul unei conferinţe de presă, o purtătoare de cuvânt a guvernului german, Ulrike Demmer.
Citește și: HAOS TOTAL în Polonia: Șefa Curții Supremă denunță o 'LOVITURĂ DE FORȚĂ'
'Guvernul german este încrezător că toţi actorii din Spania (...) vor folosi numeroase oportunităţi de dialog şi dezescaladare', a adăugat ea, menţionând că indiferent de guvernul care va fi format 'acesta va trebui să acţioneze pentru respectarea statului de drept şi a Constituţiei spaniole'.
Formaţiunile separatiste analizează vineri căile prin care pot prelua din nou puterea în Catalonia după ce au recucerit majoritatea în parlamentul regional în urma scrutinului de joi, aplicând o înfrângere usturătoare guvernului spaniol, care i-a destituit după tentativa de secesiune, notează AFP.
Separatiştii vor avea majoritatea în legislativ şi sunt singurii care ar putea forma un guvern, chiar dacă partidul cel mai votat a fost Ciudadanos (37 de locuri), liberal şi care se opune independenţei. Acesta nu va dispune însă de aliaţi pentru a forma un guvern, date fiind scorurile înregistrate de socialişti (17 locuri) şi de Partidul Popular al premierului Mariano Rajoy (doar 3 mandate). Principalele două partide pro-independenţă, Împreună pentru Catalonia şi ERC - republicanii de stânga -, au obţinut 34, respectiv 32 de mandate, iar pentru o majoritate în viitorul parlament vor avea nevoie de sprijinul CUP (separatiştii antisistem, 4 mandate), anunță Agerpres.
Tot de vineri începe şi procesul formării noului guvern. Dacă până la sfârşitul lui martie nu va putea fi format un guvern, noi alegeri ar putea fi convocate în următoarele două luni.
Comentează