Biblioteca Naţională a României s-a redeschis pentru public

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 11-01-2021

Actualizat: 11-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Biblioteca Naţională a României s-a redeschis de luni, după ce, din 14 decembrie 2020, conducerea instituţiei a decis ca aceasta să se închidă pentru public din cauza evoluţiei pandemiei de COVID-19, informează Agerpres.

"Biblioteca Naţională a României s-a redeschis de astăzi, 11 ianuarie, şi vă aşteaptă de luni până vineri, între orele 8,00 - 20,00, în spaţiile libere, cu respectarea regulilor de protecţie impuse de situaţia actuală. Sperăm că vremea autentică de iarnă nu vă va împiedica să ne fiţi alături, aşa cum o faceţi de fiecare dată!", informează, luni, reprezentanţii Bibliotecii într-o postare pe Facebook.

Pe 11 decembrie 2020, Biblioteca Naţională a României informa că va fi închisă pentru public între 14 decembrie şi 11 ianuarie 2021 din cauza evoluţiei pandemiei de COVID-19 şi a necesităţii luării unor măsuri de igienizare.

"Pe fondul creşterii constante a numărului de persoane infectate cu COVID-19, se impune luarea unor măsuri suplimentare de igienizare a tuturor spaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea Biblioteca Naţională a României. Totodată, efectuarea unor reparaţii curente în zona spaţiilor libere pentru lectură este programată pentru perioada imediat următoare. Pentru efectuarea tuturor acestora, între 14 decembrie 2020 şi 11 ianuarie 2021, Biblioteca Naţională a României va fi închisă pentru public", informa BnR.

Citește și: Cazul Robert Roșu 2: un alt avocat este trimis de DNA în judecată

În perioada amintită, toate evenimentele culturale sau profesionale au avut loc exclusiv în mediul virtual.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri