Biden anunță că SUA vor continua să trimită arme în Ucraina după atacul rusesc de Crăciun împotriva acesteia

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 25-12-2024

Actualizat: 26-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: CNN

Statele Unite vor continua să trimită arme în Ucraina după atacul rusesc de Crăciun împotriva acesteia, a spus Joe Biden, potrivit Rador Radio România.

Președintele Joe Biden a declarat miercuri că a cerut Departamentului de Apărare al SUA să continue livrările de arme către Ucraina, după ce a condamnat atacul rusesc de Crăciun împotriva unor orașe din Ucraina și a sistemului său energetic.

"Scopul acestui atac scandalos a fost de a întrerupe accesul poporului ucrainean la căldură și electricitate în timpul iernii și de a pune în pericol siguranța rețelei sale", a menţionat preşedintele Biden într-un comunicat.

Președintele republican ales, Donald Trump, îl va înlocui pe democratul Joe Biden pe 20 ianuarie. Armata rusă a atacat miercuri sistemul energetic al Ucrainei și unele orașe cu rachete de croazieră și balistice, cât şi cu drone.

De la declanşarea invadării pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022, administraţia de la Washington a alocat ajutoare pentru Ucraina în valoare de 175 de miliarde de dolari.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri