Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Biden cere cu disperare Congresului SUA să trimită bani în Ucraina: 'Trebuie să o facă acum, acum'

Captura video
joe biden casa alba

Joe Biden a reiterat luni un apel presant Congresului pentru a adopta un buget de zeci de miliarde de dolari ca ajutor militar pentru Ucraina, blocat în prezent de opoziţia republicană, scrie AFP.

"Congresul trebuie să aprobe această finanţare" pentru Ucraina "şi trebuie să o facă acum, acum", a afirmat preşedintele american în faţa jurnaliştilor în timp ce îl primea pe premierul ceh, Petr Fiala, la Casa Albă.

Un pachet financiar de 60 de miliarde de dolari pentru Kiev, solicitat de preşedintele democrat, este blocat în Congresul american de luni de zile, la fel ca un alt pachet pentru Israel.

"După cum Republica Cehă ştie prea bine, Rusia nu se va opri la Ucraina şi impactul asupra NATO ar fi semnificativ", a afirmat Joe Biden. Preşedintele rus Vladimir Putin "nu se va opri, punând în pericol Europa, Statele Unite şi întreaga lume dacă nu îl oprim în Ucraina", a adăugat el.

Liderul de la Casa Albă a salutat iniţiativa cehă de achiziţii în grup de muniţie de artilerie din afara Uniunii Europene pentru a sprijini Ucraina.

Republica Cehă se mobilizează de mai multe luni pentru a convinge alte ţări să finanţeze un fond destinat achiziţionării de muniţie pe care UE nu o poate produce în cantităţi suficiente.

"În 1968, am văzut tancuri ruseşti pe străzile oraşului meu şi nu vreau să mai văd asta niciodată", a declarat Petr Fiala, referindu-se la Primăvara de la Praga şi îndemnând la continuarea sprijinului pentru Ucraina.

În ceea ce priveşte planul de ajutor, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, republicanul Mike Johnson, a indicat la sfârşitul săptămânii că intenţionează să depună un proiect de lege bugetară pentru Israel, după atacul masiv cu rachete şi drone iraniene din weekend, dar fără a spune ce va face în privinţa Ucrainei.

Casa Albă i-a respins propunerea luni.

"Nu vom accepta un text doar despre Israel. Acest lucru nu va ajuta nici Israelul, nici Ucraina. Acest lucru ar întârzia doar ajutorul de care este nevoie", a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

De departe primul sprijin militar pentru Ucraina, Statele Unite nu au mai trimis o finanţare masivă Kievului din decembrie 2022.

Fără aceste fonduri, "Ucraina va pierde războiul", a avertizat recent preşedintele Volodimir Zelenski, citat de AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.