Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Biden sancționează coloniști israelieni extremiști din Cisiordania pentru acte teroriste și destabilizare

Newsweek
Joe Biden

Statele Unite anunţă joi că impun sancţiuni mai multor ”colonişti extremişti”, pe care-i acuză de violenţe împotriva palestinienilor în Cisiordania ocupată, unde violenţele au crescut în timpul Războiului din Fâşia Gaza, anunţă oficiali americani, relatează AFP.

Aceste sancţiuni sunt impuse printr-un decret al preşedintelui american Joe Biden, joi, care vizează sancţionarea unor persoane acuzate de atacuri sau ”acte de terorism” sau care ”subminează pacea, stabilitatea şi siguranţa” în acest teritoriu palestinian, precizează ei, potrivit news.ro.

Statele Unite - primul aliat al Israelului - condamnă neîncetat violenţe ale unor colonişti evrei împotriva unor palstinieni în Cisiordania ocupată şi îndeamnă autorităţile israeliene să acţioneze pentru a opri aceste violenţe şi a-i aduce pe autorii acestora în justiţie.

Aceste noi sancţiuni americane vizează - într-o primă etapă - patru persoane, cărora le este interzis sejurul în Statele Unite şi cărora li se blochează eventuale avtive în America, anunţă aceşti oficiali, care cer protecţia anonimatului.

La începutul lui decembrie, Statele Unite au anunţat restricţăii în emiterea de vize unor colonişti israelieni extremişti - însă acestea sunt primele sancţiuni financiare.

În interiorul Guvernului israelian al lui Benjamin Netanyahu se află apărători aprigi ai coloniştilor, ca ministrul Securităţii Naţionale Itamar Ben Gvir, liderul Partidului Forţa Evreaiască (extremă dreapta).

Cisiordania - un teritoriu palestinian ocupat din 1967 de către Israel - este zguduită de o reintensificare a violenţei după izbucnirea Războiului din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas, declanşat de un atac fără precedent al mişcării islamiste palestiniene în sudul teritoriului israelian la 7 octombrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.