Joe Biden se va întâlni cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman în cadrul discuţiilor cu o delegaţie saudită, a anunţat joi Casa Albă, minimizând sfera acestei întâlniri după criza diplomatică provocată de asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, notează AFP preluat de agerpres.
Preşedintele american "va participa la o întâlnire bilaterală cu regele Salman şi echipa sa de conducere, iar (...) prinţul moştenitor face parte din această echipă", a explicat unor jurnalişti purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, John Kirby.
Potrivit purtătorului de cuvânt, aceasta este singura reuniune prevăzută până în prezent între Mohammed bin Salman, zis şi MBS, şi Joe Biden în cursul vizitei sale în Arabia Saudită săptămâna viitoare.
Pentru observatori, această întâlnire va consacra reabilitarea internaţională a prinţului moştenitor, izolat în mare măsură după asasinarea jurnalistului saudit şi critic al regimului Jamal Khashoggi în 2018.
Serviciile americane de informaţii îl acuză pe MBS că a "validat" asasinarea la Istanbul a jurnalistului, ceea ce Riadul a negat întotdeauna.
Joe Biden a afirmat, înainte de alegerea sa la Casa Albă, că Arabia Saudită ar trebui tratată ca un stat "paria" şi a făcut cunoscut că refuză să discute direct cu MBS.
Dar explozia preţurilor la energie din cauza războiului din Ucraina şi tensiunile regionale legate de programele balistic şi nuclear ale Iranului au schimbat situaţia, iar prinţul în vârstă de 36 de ani a devenit din nou un jucător cheie în Orientul Mijlociu.
În cursul acestei vizite la principalul aliat arab al Statelor Unite în regiune, Joe Biden va discuta şi despre "colaborarea regională întărită, în special în ceea ce priveşte apărarea aeriană", a precizat John Kirby.
Preşedintele american a prevăzut să participe la un summit al Consiliului de Cooperare al Golfului (GCC), un forum diplomatic reunind mai multe ţări arabe din regiune.
"Continuăm să lucrăm asupra unor cadre şi capacităţi de apărare aeriană integrată în această regiune" din cauza "preocupărilor legate de Iran şi de capacităţile sale în creştere de rachete balistice, ca să nu mai vorbim de sprijinul său pentru terorismul regional", a adăugat purtătorul de cuvânt.
Teheranul, un aliat apropiat al regimului sirian, Hezbollahului libanez şi Hamasului palestinian, toţi trei duşmani juraţi ai Israelului, este acuzat că îi sprijină militar pe rebelii houthi din Yemen.
"Discutăm bilateral cu ţările din regiune despre capacităţi de apărare aeriană şi explorăm ideea de a integra aceste capacităţi" într-un cadru comun" "pentru a îmbunătăţi cu adevărat acoperirea (aeriană) împotriva ameninţării iraniene tot mai mari", a explicat John Kirby, citat de AFP.
Biden se va întâlni cu prinţul moştenitor saudit în cadrul discuţiilor bilaterale (Casa Albă)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

850
Semnal tot mai alarmant că americanii vor să intervină terestru în Iran
850

2.273
Jurnalist investigat pentru spoinaj face afirmații explozive: avioanele guvernului Orban ar fi adus în secret bani și obiecte de valoare din Rusia
2.273

20
Australia reduce taxa pe combustibil pentru a scădea costurile
20

37
Xi Jinping o invită pe lidera opoziţiei taiwaneze să viziteze China
37

1.046
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
1.046

4.701
Momentul de sinceritate al liderului SUA : Ce a spus Donald Trump despre intervenția în Iran
4.701

3.920
Rusia pregătește o măsură care pune Europa pe jar: o mașină furată de oriunde din Occident poate deveni, peste noapte, una cu acte în regulă pe drumurile rusești
3.920

2.440
Uzina de producție a apei grele din Iran nu mai este operațională. Israelul și-a asumat responsabilitatea atacului
2.440

1.900
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
1.900

1.115
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
1.115

1.144
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
1.144

172
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
172

3.795
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
3.795
















Comentează